Lupte feminine: medalie de aur pentru Alina Vuc, la Grand Prix-ul Germaniei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lupte feminine: medalie de aur pentru Alina Vuc, la Grand Prix-ul Germaniei

Sport 05 Iunie 2017 / 09:20 854 accesări

Sportiva română Alina Vuc a câștigat medalia de aur la categoria 48 kg, duminică, la Grand Prix-ul Germaniei la lupte feminine, desfășurat la Dormagen, după ce a învins-o în finală pe Jade Parson (Canada). Alina Vuc, medaliată cu bronz la Europene, trecuse în semifinale de Patricia Bermudez (Argentina), câștigătoarea medaliei de bronz la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, potrivit site-ului Federației Internaționale de profil (United World Wrestling). Bronzul la Dormagen a fost obținut, la 48 kg, de Bermudez și de Julie Sabatie (Franța).

Campioana europeană de junioare Kriszta Incze a ratat medalia de bronz la cat. 63 kg, sportiva română fiind învinsă în meciul pentru locurile 3-5 de Viviane Herda (Germania). Aurul la cat. 63 kg a fost cucerit de Braxton Stone, argintul a revenit suedezei Henna Johansson, iar o altă medalie de bronz a fost obținută de Nadine Weinauge (Germania).

Taguri articol


12