Lupte pentru menținerea tarabelor de lângă piețe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lupte pentru menținerea tarabelor de lângă piețe

Justiție 13 Decembrie 2014 / 00:00 1525 accesări

15 persoane s-au adunat ieri, în fața Primăriei Constanța, pentru a vorbi cu primarul Radu Mazăre, după ce au primit o înștiințare din partea Consiliului Local, conform căreia de anul viitor nu vor mai avea dreptul de a vinde produse în tonete amplasate lângă piețele agroalimentare din municipiu. Aceștia și-au exprimat îngrijorarea față de faptul că ar putea fi alungați din jurul piețelor și l-au întrebat pe primar dacă mai este cazul să plătească chiria tonetelor, de la începutul lui 2015. Aleșii locali, la propunerea consilierului Mircea Dobre, au decis ca, de anul viitor, să nu mai existe tonete cu fructe și legume în jurul piețelor, pentru că, în acest fel, oamenii nu mai intră în piețe. Radu Mazăre, în schimb, le-a spus celor cu care s-a întâlnit ieri că nu au niciun motiv de îngrijorare, întrucât hotărârea va fi anulată săptămâna viitoare, în ședința de consiliu. „Stați liniștiți! Săptămâna viitoare, înștiințările pe care le-ați primit vor fi anulate și o să discutăm abia la anul dacă este cazul să vă mutăm sau nu. 34 de persoane se află într-o situație similară. Nimeni nu va fi mutat până nu stabilim împreună cu voi ce măsuri vom lua. Vom ajunge împreună la un acord în acest sens, pentru ca toată lumea să fie mulțumită”, a declarat Radu Mazăre.

Taguri articol


12