Președintele UNPR, Gabriel Oprea, i-a pus gând rău partidului lui Călin Popescu-Tăriceanu - PLR. Potrivit unor surse, conducerea UNPR negociază intens cu oameni din PLR. Mutarea ar fi una strategică și cu efecte pe termen lung. Dacă Oprea reușește să-l destabilizeze pe Tăriceanu, atunci poziția acestuia ca președinte al Senatului ar putea fi pusă în discuție, pentru că nu mai are parte de o susținere parlamentară consistentă. De asemenea, UNPR ar putea ridica pretenții la locurile PLR din Guvern, pentru că algoritmul din cadrul coaliției s-ar schimba. Cei de la UNPR gândesc și pe termen lung. Dacă actualul Guvern nu rezistă până în 2016, atunci s-ar putea ca, la alegerile parlamentare de anul viitor, PSD și UNPR să meargă pe liste separate. Ei bine, pentru UNPR, principalul adversar pentru intrarea în Parlament ar fi partidul rezultat din fuziunea PLR-PC, așa că există tot interesul să-l slăbească acum pe Tăriceanu.