Deşi pe la televizor sunt numai „lapte şi miere”, în spatele uşilor închise, democrat liberalii au declanşat răscoala pentru supremaţie. Afişând mai mereu o atitudine de cârcotaş, europarlamentarul PDL Cristian Preda este gata să declanşeze un adevărat război pentru putere în partid. Atacul lui Preda a început prin solicitarea, alături de Monica Macovei şi Sever Voinescu, de acordare a unei derogări de la criteriul vechimii, astfel ca la Convenţia Naţională din mai să poată candida la şefia PDL şi cei care nu au cinci ani vechime în partid, aşa cum prevede Statutul. După această afirmaţie, europarlamentarul PDL l-a „înţepat” pe premierul Emil Boc, despre care a afirmat că trebuie „să facă un pas înapoi”, pentru că nu mai are energie, nu mai suscită speranţă şi optimism şi nu reprezintă o şansă pentru România. Preda a declarat că alături de Monica Macovei şi Sever Voinescu se gândeşte la un plan potrivit căruia să acţioneze la alegerile interne din PDL. El a precizat că vede posibilă o formulă de conducere a PDL în fruntea căreia să se afle unul din cei trei reformişti, secondat de ceilalţi doi. El afirmă că are semnale pozitive atât de la membri vechi cât şi de la cei noi ai PDL, în privinţa susţinerii formulei Macovei - Preda - Voinescu. Dacă PDL va permite susţinerea unei moţiuni de către un membru PDL fără vechime, Cristian Preda spune că va discuta cu Monica Macovei şi Sever Voinescu pentru a stabili care dintre ei va fi „purtătorul de stindard” al acestei moţiuni. Potrivit presei centrale, trioul Macovei - Preda - Voinescu a fost şi motivul de dispută cu vicepreşedintele Cristian Boureanu, care a avut un schimb dur de replici cu cei trei, reproşându-le acestora dublul limbaj. Conform presei centrale, Boureanu s-a enervat atât de tare încât l-a făcut pe Voinescu „tâmpit şi nesimţit”. De asemenea, Cristian Boureanu a spus că sunt „superficiale şi populiste” criteriile de integritate pe care le-a propus Monica Macovei pentru Statutul PDL, iar despre gruparea intelectualilor reformişti din partid a spus că „şi Lenin şi Stalin îşi ziceau reformişti\".
Pe de altă parte, preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, i-a urat succes lui Cristian Preda, în varianta în care acesta îşi va depune candidatura la preşedinţia PDL, adăugând că a susţinut acordarea derogării de la criteriul vechimii prevăzut de Statut pentru candidaţii la şefia partidului. Despre situaţia partidului a vorbit inclusiv vicepreşedintele PDL Raluca Turcan, care a pus problema credibilităţilor din cauza „corupţiei”. Vicepreşedintele formaţiunii ar vrea ca PDL să scape de imaginea de partid corupt. „Dacă vom fi vulnerabili la integritate, la moralitate, la suspiciuni de corupţie, nu vom reuşi pe termen lung să captăm încrederea pe care ar trebui să o obţinem din partea cetăţenilor”, a spus Turcan.