Unsprezece combatanţi proguvernamentali şi 73 de rebeli houthi au fost ucişi în Yemen în noi lupte în jurul oraşului strategic Hodeida (vest), după eşecul convorbirilor care erau prevăzute la Geneva, au indicat duminică surse medicale, relatează AFP preluat de agerpres. Bilanţul se referă ...
Numeroase rachete au fost trase asupra capitalei afgane Kabul şi lupte aveau loc marţi dimineaţă în oraş, în timp ce Afganistanul aşteaptă încă un răspuns al talibanilor la propunerea preşedintelui Ashraf Ghani a unui acord de încetare a focului, relatează AFP, potrivit ...
Israelul a desfăşurat trupe suplimentare de-a lungul graniţei cu Siria pe Platoul Golan, a anunţat armata israeliană în contextul în care reluarea luptelor în sudul Siriei a cauzat strămutarea a zeci de mii de oameni, relatează dpa. Trupele au fost desfăşurate "în cadrul ...
Cel puţin 15 persoane au fost ucise sau rănite miercuri în două explozii care au avut loc în enclava siriană Afrin (nord), a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de agenţia Xinhua. Potrivit OSDO, se crede că una dintre explozii ar fi fost provocată de un ...
Conflictul în desfăşurare în Afganistan a forţat peste 83.000 de persoane să-şi părăsească locuinţele de la începutul acestui an, potrivit unui raport al Biroului ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), informează marţi dpa. Publicat luni noapte, raportul arată că un total ...
La Campionatele Europene de lupte care se desfăşoară în acesete zile în oraşul Kaspiysk, din Daghestan (Federația Rusă), România a mai obţinut o medalie. După cele trei medalii obţinute la lupte greco-romane, prin Mihai Mihuţ, aur la categoria 63 de kilograme, Alina Vuc, argint, la 50 kg ...
După titlul european cucerit de Mihai Mihuţ, la categoria 63 de kilograme, şi medalia de bronz obţinută de Alin Alexuc, la categoria 130 kg, delegaţia României şi-a mai trecut în palmares o medalie de argint la Campionatele Europene de lupte care au loc în oraşul Kaspiysk, din Daghestan ...
Apărarea antiaeriană siriană a doborât rachete în provincia Homs, anunţă postul public de televiziune. Apărarea antiaeriană siriană a doborât rachete ce au vizat baza aeriană Shayrat din provincia Homs luni noaptea târziu, a informat televiziunea de stat siriană, citată de agenţia ...
La sfârșitul săptămânii trecute, la Tg. Mureș, au avut loc întrecerile din cadrul Campionatului Național de lupte rezervate cadetelor și cadeților (sportivi născuți în anii 2001, 2002 și 2003). La lupte greco-romane, luptătorii de la LPS „Nicolae Rotaru” Constanța ...
Forţele loiale guvernului sirian au anunţat, miercuri, că au reuşit să preia controlul asupra celei mai mari părţi a regiunii Ghouta de Est, ultima enclavă a rebelilor aflată în apropierea capitalei Damasc, relatează site-ul postului BBC. "Forţele guvernamentale constrolează mai mult de 50% din ...
Armata siriană "a avansat pe mai multe direcţii" în enclava insurgenţilor Ghouta Orientală, a anunţat duminică o sursă militară, citată de agenţia de presă oficială Sana, în condiţiile în care regimul de la Damasc tocmai a realizat o străpungere spectaculoasă în acest ...
Cel puţin 14 combatanţi ai forţelor proguvernamentale siriene au fost ucişi în lovituri aeriene turce în enclava siriană sub control kurd Afrin (nord), a indicat vineri Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (OSDO), citat de agenţia DPA. Potrivit OSDO, lovituri aeriene au fost întreprinse ...
În cursul unei ample operaţiuni antiteroriste în regiunea Sinai, au fost distruse adăposturi ale grupurilor teroriste, informează site-ul agenţiei Associated Press. Cincizeci şi trei de militanţi islamişti au murit în confruntările cu serviciile de securitate, iar alţi cinci au fost ...
Preşedintele Yemenului a ordonat duminică tuturor unităţilor sale militare să înceteze imediat focul, după luptele sângeroase care au izbucnit cu forţele separatiste în Aden, oraş din sudul ţării. Confruntările care au avut loc duminică între armata guvernamentală yemenită şi ...
Kurzii au anunţat duminică că nu vor participa la negocierile de pace privind Siria programate pentru 30 ianuarie la Soci, în Rusia, din cauza situaţiei din Afrin, o enclavă kurdă din nordul-vestul Siriei, care este ţinta de peste o săptămână a unei ofensive lansate de Turcia. „Am spus ...
Voluntari din state occidentale participă alături de insurgenţii kurzi sirieni la luptele împotriva forţelor armate turce în regiunea Afrin, a declarat un oficial din cadrul grupării Forţele Democratice Siriene (SDF), o alianţă de miliţii kurde şi arabe. "A existat o dorinţă din partea ...