M. Britanie, „divorţ agitat” de UE?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Brexit – îngrijorări

M. Britanie, „divorţ agitat” de UE?

Externe 01 August 2018 / 17:30 493 accesări
Noul şef al diplomaţiei britanice Jeremy Hunt: „Riscul unui divorţ agitat este real, ceea ce ar fi o enormă eroare geostrategică”

Noul şef al diplomaţiei britanice Jeremy Hunt: „Riscul unui divorţ agitat este real, ceea ce ar fi o enormă eroare geostrategică”

Noul şef al diplomaţiei britanice Jeremy Hunt s-a declarat, miercuri, îngrijorat de riscul unui „divorţ agitat” cu Uniunea Europeană, în absenţa progreselor în negocierile privind ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, cu numai trei luni înaintea încheierii prevăzute a acestora, transmite AFP. Un eşec, care ar duce la o ruptură brutală a legăturilor comerciale cu UE la finalul lui martie 2019, ar avea „un impact profund asupra relaţiilor dintre Marea Britanie şi ţările Uniunii Europene pentru o generaţie”, a estimat oficialul britanic în timpul unei vizite la Viena. „Riscul unui divorţ agitat este real, ceea ce ar fi o enormă eroare geostrategică”, a spus Jeremy Hunt după o întrevedere cu omoloaga sa austriacă Karin Kneissl, a cărei ţară asigură în prezent preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene.

Rezultatul tratativelor privind Brexit-ul este încă incert, negociatorii UE rămânând inflexibili în legătură cu mai multe subiecte de interes pentru ambele părţi. „La final, însă, rezultatul acestor negocieri va privi ţările europene care i-au dat mandatul Comisiei”, a subliniat Hunt, în contextul în care Londra a fost acuzată că încearcă să fisureze consensul în rândul „Celor 27”.

Întrebat despre o eventuală amânare a datei prevăzute pentru încheierea negocierilor între UE şi Londra, şeful diplomaţiei britanice a apreciat că această ipoteză este „extrem de improbabilă”. „Trebuie să luăm până la finalul acestui an o decizie privind viitoarea relaţie între Marea Britanie şi UE şi trebuie să fim foarte oneşti cu noi înşine în legătură cu opţiunile pe care le avem”, a spus ministrul de externe britanic.

La rândul său, Karin Kneissl a spus că, în pofida divergenţelor asupra unor dosare precum cel al imigraţiei, UE dă dovadă de „un grad de coeziune ridicat” în ceea ce priveşte Brexit-ul.

În cazul în care acordul de retragere convenit nu stabileşte o altă dată sau dacă, în conformitate cu articolul 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi de comun acord cu Londra, Consiliul European nu hotărăşte în unanimitate că tratatele încetează să se aplice de la o dată ulterioară, ansamblul dreptului primar şi secundar al Uniunii Europene va înceta să se aplice Regatului Unit începând de la 30 martie 2019, ora 00:00 (ora Europei Centrale). Regatul Unit va deveni în acel moment o ţară terţă. Conform executivului UE, ţările membre ar trebui să se pregătească pentru cele două scenarii principale posibile. Dacă acordul de retragere este ratificat înainte de 30 martie 2019, dreptul UE va înceta să se aplice Regatului Unit şi în Regatul Unit la 1 ianuarie 2021, adică după o perioadă de tranziţie de 21 de luni. Dacă acordul de retragere nu este ratificat înainte de 30 martie 2019, nu va exista o perioadă de tranziţie şi dreptul UE va înceta să se aplice Regatului Unit şi în Regatul Unit începând cu 30 martie 2019. În acest caz, se vorbeşte despre un scenariu de tipul „niciun acord” (no deal) sau „situaţie-limită” (cliff-edge).



12