Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Constanţa a primit, miercuri, patru autoturisme de teren Dacia Duster, repartizate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Noile mașini vor fi folosite de ofițerii Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului de Investigare a Fraudelor și Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, dar şi de Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Constanța. „Este vorba despre un program care are mai multe etape, aceasta fiind prima tranșă. Urmează să primim și alte vehicule noi. Autoturismele sunt foarte utile, deoarece în acest mod reușim să îmbunătățim mobilitatea structurilor operative“, a declarat, pentru „Telegraf“, șeful IPJ Constanța, cms. șef Bogdan Despescu. La nivel naţional, au fost repartizate 100 de astfel de autovehicule structurilor operative ale MAI. Mașinile au fost achiziţionate prin programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional - „Rabla“, economisindu-se în acest mod aproape 3 milioane de lei. Preţul de achiziție a fost de 11.100 de euro, fără TVA. Vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne, a anunţat că instituția pe care o conduce mai are în derulare o procedură de achiziţie din veniturile proprii, pentru alte 2.800 de autovehicule. Procedura urmează să fie încheiată până la sfârşitul acestui an.