Timp de două zile, pe 2 și 3 noiembrie, muzicianul George P. Borisov, născut în Uniunea Sovietică și stabilit de 25 de ani în America, a venit la Constanța, la invitația Facultății de Arte a Universității „Ovidius”, pentru a participa la prima ediție a simpozionului „Muzicieni în Diaspora” / „Musicians in Exile”. Preocupat de imaginea compozitorului rus Vladimir N. Drozdoff (1882-1960), care a ales calea exilului după Revoluția Rusă din 1917, George P. Borisov a susținut conferința „Reflection on the Russian Music of Exodus: Vladimir N. Drozdoff”. Cofondatorul fundației ruso-americane „Vladimir N. Drozdoff” (înființată alături de Natasha O. Cherny, nepoata compozitorului) s-a bucurat să împărtășească cu colegii săi constănțeni experiența profesională din America, acordând un interviu, în exclusivitate, cotidianului „Telegraf” pe această temă, dar nu numai.

Reporter (Rep.): Cum vă simțiți la Constanța și cum ați ajuns să conferențiați în orașul nostru?

George P. Borisov (G.P.B.): În primul rând, este important că acest simpozion s-a organizat în România, deoarece este una dintre țările care au suferit foarte mult din cauza comunismului, inclusiv prin pierderea comorilor sale culturale. Am venit aici la invitația decanului Facultății de Arte, prof. univ. dr. Daniela Hanțiu, și a colegilor lect. univ. dr. Andreea Bratu, conf. univ. dr. Octavian Velescu și conf. univ. dr. Mirela Kozlovski, a întregului corp profesoral al specializării Muzică. Mă simt foarte bine la Constanța, de parcă aș fi acasă, deoarece aici am întâlnit oameni minunați, foarte bine pregătiți din punct de vedere profesional, interesați de subiectele propuse spre discuție. Pe 2 noiembrie am avut aici și o minunată conferință-concert. Mă simt foarte confortabil aici, ca între prieteni. Pe de altă parte, sunt tentat să cred că știu Constanța mai bine decât New York-ul (râde). Am participat ieri (n.r. - 2 noiembrie) la turul Constanței (n.r. - organizat de Diana Slav). Îmi place ospitalitatea colegilor mei.

R.: Ce știți despre viața concertistică a acestui oraș?

G.P.B.: Nu știu prea multe, însă am avut ocazia să arunc o privire pe afișele din Constanța și am fost încântat să văd oameni stând să cumpere bilete.

R.: Cum este să fii artist într-o țară străină?

G.P.B.: Într-un fel am repetat drumul lui Drozdoff, care a fost împins afară din cauza situației politice a Rusiei și și-a petrecut restul vieții în exil. Deoarece sunt eu însumi în „exil” de 25 de ani înțeleg, din punct de vedere psihologic, foarte mult din drama personală a acestor oameni care se reflectă în arta lor. Este un fel de destin comun care unește, care nu separă. Și nu vorbesc doar despre diaspora rusească, ci și de cea românească sau diaspora oricărei alte națiuni separate din rațiuni politice.

R. : Revenind la scopul prezenței dvs. aici, la Constanța, vorbiți-ne despre subiectul conferinței pe care ați susținut-o.

G.P.B.: Am ales să prezint cazul Vladimir N. Drozdoff, provenit din fruntea elitei muzicale ruse. A fost studentul preferat al Annei Yesipova, a lucrat ca profesor la Conservatorul din Sankt Petersburg. A fost un pianist remarcabil și un compozitor strălucit, prieten cu Rachmaninoff, Glazunov, Blumenfeld, Nikolai Tcherepnin și alte celebrități. A plecat din Rusia în anul 1920, dar de fapt nu și-a părăsit niciodată țara din punct de vedere spiritual. A oscilat mereu între visele, momentele de fericire și trecutul din țara sa și noua realitate. Este dificil pentru cineva să-și părăsească țara în care se bucură de o recunoaștere profesională și să o ia de la zero într-o țară precum Statele Unite ale Americii, un mediu divers acaparat de influența mai multor direcții muzicale - pop, jazz, rock -, unde cu greu se poate adapta un muzician venit dintr-un spațiu tradițional, dominat de muzică clasică.

R. : Dvs. cum v-ați adaptat la schimbare?

G.P.B.: Mereu am avut sentimentul că cineva de acolo, de sus îmi spune ce să fac cu viața mea. De aceea mă consider un aventurier, deoarece fiecare zi este o provocare. Într-o zi, ușa Uniunii Sovietice s-a deschis pentru mine, iar eu am trecut dincolo. Nu am regretat niciodată, niciodată nu m-am întors înapoi. Am petrecut mai bine de 20 de ani căutându-mi drumul și găsindu-mi destinul în Statele Unite ale Americii. Sunt mulțumit de realizările mele. Nu tot ceea am visat s-a transformat în realitate, dar sunt un om norocos. Și apoi Vladimir N. Drozdoff a venit spre mine, l-am descoperit.

R.: În încheierea acestui interviu, răspundeți-ne la o curiozitate: cum este perceput Enescu în America?

G.P.B.: Enescu este un nume foarte mare, printre marile nume ale muzicii secolului XX, precum Bela Bartok sau Igor Stravinsky. Enescu este în top. Cunosc și îmi place muzica lui Enescu.

Citește și:

Conferință-concert despre muzica în exil