„Mă mut la mama”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Comedie cu invitat surpriză

„Mă mut la mama”

Cultură 03 Decembrie 2012 / 00:00 512 accesări

Sala Casei de Cultură a Sindicatelor s-a dovedit neîncăpătoare pentru constănţenii care au ales, ieri seară, să urmărească o comedie spumoasă, inspirată din viaţa de zi cu zi a unei familii: „Mă mut la mama”. Scrisă de Andreas Petrescu şi Gabriel Fătu, cu Adriana Trandafir cap de afiş şi pusă în scenă de Gelu Colgeac, aceasta a fost bine primită de către publicul de la malul mării.

Povestea este simplă: doi fraţi, trecuţi de 30 de ani, Andrei (Andreas Petrescu) şi Gabriel (Gabriel Fătu) care se înţeleg precum „câinele şi pisica”, decid să se întoarcă acasă, la „mămica” văduvă (Adriana Trandafir), deoarece alesele inimilor lor le-au înşelat aşteptările. Poate totul ar decurge aşa cum ar dori cei doi băieţi, dacă „mămica” nu ar fi decis că este cazul să-şi refacă viaţa: să urmeze o facultate şi să-şi găsească un iubit. De aici apar o serie de încurcături: mama îşi ascunde aventura, iar copiii scot la iveală problemele care le-au zdruncinat încrederea în viaţă şi care îi fac să tânjească după liniştea şi siguranţa oferite de căminul natal.

Replicile savuroase şi bine plasate pe care şi le „servesc” cei doi fraţi, Andrei şi Gabriel, dar şi intervenţiile mamei „de gaşcă” au conferit piesei dinamism. În relaţia celor trei se interpune „iubitul” mamei, cu care aceasta discută la telefon, ferindu-se să-i deconspire identitatea. Abia la final, înainte de căderea cortinei, atât cei doi fraţi, cât şi publicul au aflat cine este misteriosul iubit care şi-a făcut apariţia la uşa apartamentului celor trei. Rolul acestuia a fost interpretat de deputatul social-democrat care candidează din partea USL pentru un nou mandat în Colegiul 10 Constanţa, Mădălin Voicu. Până la intrarea sa în scenă, acesta a urmărit spectacolul cu mult interes, din rândurile publicului.

Spectatorii s-au delectat, după întâlnirea cu muza comediei, cu un recital extraordinar susţinut de Cornelia Catanga, îndrăgita interpretă de muzică lăutărească.

Taguri articol


12