Constănţeanul Iustin Victor Rădulescu, de 56 de ani, presupusul traficant a nouă tone de cocaină, a fost de acord cu extrădarea sa în Italia pentru a-şi lămuri cât mai repede situaţia de acolo. El a apărut, vineri, în faţa judecătorilor Curţii de Apel Constanţa, unde a dat o scurtă declaraţie cu privire la acuzaţiile aduse de autorităţile italiene. „Nu sunt vinovat, habar nu am despre ce infracţiuni vorbesc italienii. Din punctul meu de vedere, această faptă nu există. Aş dori ca, înainte de a fi extrădat, să mi se asigure asigure, de către Consulatul Român sau Ambasada României de pe teritoriul Italiei, toate condiţiile necesare pentru o rezidenţă acolo în deplină siguranţă a integrităţii mele corporale şi psihice. Ştiu că italienii au obiceiul de a pune semnul egal între români şi infractori şi mă tem că nu îmi vor fi respectate drepturile pe care le am în Italia, ca orice cetăţean european”, a spus Rădulescu. El a adăugat că doreşte ca statul român să îi protejeze familia care rămâne în ţară. „În funcţie de evoluţia evenimentelor din Italia, aş vrea ca soţia mea, care este bolnavă psihic, şi fiul meu să fie păziţi de autorităţile noastre, în perioada în care eu voi fi ţinut pe nedrept la Milano. Cred că în acest dosar, de care eu sunt străin, sunt implicate persoane influente din Italia şi mă tem să nu fiu forţat, prin ameninţarea familiei mele, să recunosc nişte fapte de care nu am habar. Aş fi vrut să fu judecat în România, şi nu în Italia, deoarece nu am încredere în justiţia italiană”, şi-a încheiat Rădulescu declaraţia. Instanţa a dispus punerea în executare mandatului european emis pe numele bărbatului şi arestarea acestuia pentru 30 de zile, perioadă în care poliţiştii italieni vor veni să îl escorteze la Milano.
CAPUL REŢELEI DE TRAFICANŢI Autorităţile judiciare din Italia susţin că, în perioada decembrie 2007 - aprilie 2008, Rădulescu „a coordonat, finanţat şi supervizat operaţiunile care urmăreau importul de narcotice şi că a cumpărat din America Latină, în mai multe rânduri, cantităţi de narcotice, respectiv 2.085 kg de cocaină, 3.752,976 kg de cocaină, 2.500/3.000 kg de cocaină”, după cum se arată într-un comunicat de presă remis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Acuzaţiile merg, însă, şi mai departe, procurorii italieni spunând că Iustin Rădulescu ar fi fost, nici mai mult, nici mai puţin decât „capul organizaţiei”, aşa cum se precizează în acelaşi document. În actele trimise în România de autorităţile judiciare italiene se mai arată că transportul stupefiantelor achiziţionate din America de Sud s-ar fi făcut cu ajutorul mai multor nave, între timp confiscate de anchetatorii portughezi şi spanioli.