Discursurile Elenei Udrea, ministrul Turismului, seamănă foarte mult cu angajamentele brigadierilor şantierişti marca “Hei rup”. Figura sa ştrengărească îmi aduce aminte de un vechi şlagăr. Macarale! Macarale! Din motive absolut obiective, am pus semnul mirării, astfel de utilaje fiind, astăzi, de domeniul ficţiunii. Furată de valul noului cincinal, doamna Udrea înaintează de una singură în pustiu. Uneori, atinge ridicolul în toată splendoarea lui. Îmi amintesc că, la începutul carierei sale de ministru al Turismului, ne promitea că, în scurt timp, vom deveni principalii beneficiarii ai apelor termale din Bucureşti. Încrezătoare în efectele terapeutice ale mult râvnitelor izvoare, populaţia şi-a pregătit din timp sticle la schimb, ştiut fiind faptul că, în ciuda bogăţiilor de care dispunem, traversăm o criză fără precedent în privinţa ambalajelor. Apele termale, multe la număr, au reprezentat doar începutul epocii noi a macaralelor, dând semnalul unor schimbări fundamentale în viaţa noastră. În timp, ministrul ştrengar al Turismului ne-a ademenit cu noi şi haioase proiecte, ceea ce, în contextul actual, ne-a făcut, într-un anumit interval de timp, viaţa mai veselă. Interesaţi să o saboteze la sânge, colegii săi de guvern s-au străduit să ne piară cheful de viaţă, tăind din salarii şi pensii. Adevărul este că macaralele Elenei Udrea domină peisajul jalnic al ţării. În timp ce populaţia nu are după ce bea apă, ministrul Turismului ţese poveşti despre Bucureşti, viitor port la Dunăre! Procedeul este adaptat după reţeta basmelor populare, care, după cum unii cunosc, se ocupă intens de viaţa şi activitatea revoluţionară a lui Făt-Frumos. Ce-i drept, a mai îmbătrânit şi dumnealui, fiind trecut de a doua tinereţe. Basmele respective ne învaţă cum să ne abatem ştiinţific de la subiect. Urmărit de Zmeu, care avea o firmă de pază, Făt-Frumos arunca în spate, evident, în fuga calului turbat, o perie şi diverse alte obiecte de inventar, care se transformau în obstacole greu de trecut. La fel procedează, dar la o scară mult mai mare, şi ministrul Turismului. De câte ori este prinsă într-un scandal, cum se întâmplă şi acum, aruncă în noi cu macarale! Ca să nu răspundă la întrebările incomode care i se pun de câteva săptămâni încoace pe diverse posturi de televiziune şi în presă, înalţă peste tot macarale şi deschide şantiere. În ritmul ăsta, cu siguranţă, vom inaugura Bucureştiul ca port la Dunăre! Poate pe hârtie… Trăiască proiectele ceauşiste! Nu spun că nu ar fi interesantă o asemenea perspectivă, dar nu cred că se poate acum. Faţă de ceilalţi miniştri ai cabinetului Boc, care o dau cotită sau se ascund după fustele partidului, doamna Udrea reacţionează în numărul mare de macarale pe care le înşiră de-a lungul şi de-a latul ţării. Repet, este şi aceasta o formulă eficientă de a te abate de la subiect. Cred că Elena Udrea realizează abia acum că a fost înghiţită de mlaştina urât mirositoare a politichiei. Cu siguranţă, dacă nu ar fi intrat în politică, astăzi, ar fi fost o femeie liniştită. Nimeni nu ar fi ştiut despre averea şi afacerile sale, anonimatul fiind, în astfel de cazuri, un bun confident. Nu-i doresc, dar s-ar putea ca ambiţiile sale personale, care vizează înclusiv funcţia de prim ministru, să o coste foarte scump. Sunt destui şacali ai politichiei care o pândesc din umbră. În condiţiile în care PDL s-ar putea să aibă soarta PNŢCD, vor sări la gâtul ei toţi cei care au să-i plătească poliţe. Într-un fel, Elena Udrea şi-a semnat condamnarea, ca să spun aşa, în momentul în care, intrând în politică, a pus pe tapet povestea bileţelului parfumat semnat de Tăriceanu. Chiar dacă nu a fost iniţiativa sa, făcând jocurile cuiva, macaralele nu-i pot garanta la infinit imunitatea.