Reprezentanţii opoziţiei şi cei ai PC şi UDMR au susţinut, luni, în Camera Deputaţilor, o iniţiativă legislativă a senatorului UDMR Gyorgy Frunda, prin care procurorul general şi adjuncţii lui ar trebui numiţi de şeful statului, la propunerea CSM şi nu a ministrului Justiţiei, cum este în prezent. Frunda le-a spus deputaţilor că numirea procurorilor "la propunerea CSM" ar asigura independenţa Justiţiei, evitîndu-se orice imixtiune politică. Reprezentanţii PSD, PRM, PC şi UDMR au spus că susţin propunerea lui Frunda pentru că este o măsură constituţională, "corectă şi europeană". Ba, Sergiu Andon (PC) a criticat-o pe Monica Macovei, ministrul Justiţiei, despre care a spus că este obişnuită să facă "fasoane" şi să echivaleze tot ce este legat de UE ca fiind meritul ei personal. După aceste dezbateri a fost supus la vot raportul Comisiei juridice de respingere a proiectului de lege iniţiat de către Frunda, iar majoritatea celor prezenţi nu au fost de acord cu această respingere. Preşedintele de şedinţă, Lucian Bolcaş, (PRM) a precizat că, în aceste condiţii, raportul de respingere al comisiei nu a trecut de plenul Camerei şi că deputaţii trebuie să să dezbată, marţi, pe articole, propunerea legislativă a lui Frunda.
Ieri, deputaţii au adoptat pe articole proiectul de lege al lui Frunda, în favoarea propunerii pronunţîndu-se cei 54 de deputaţi PSD, cei 12 deputaţi PRM, 15 din cei 16 deputaţi UDMR prezenţi în plen, cei 11 deputaţi PC şi o parte din deputaţii PNL. Împotrivă au votat 31 de deputaţi PD, o parte din cei liberali şi cei aparţinînd minorităţilor. Între iniţiator, care propune ca numirea procurorului general de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorului general al DNA şi procurorului-şef al DIICOT să fie numiţi de preşedintele României, la propunerea CSM, cu avizul ministrului Justiţiei, dintre procurorii care au vechime minimă de 10 ani, deputaţii PRM, PSD şi PC, pe de o parte, şi ministrul Macovei, pe de altă parte, au avut loc mai multe controverse legate atît de constituţionalitatea iniţiativei, cît şi despre asigurarea independenţei Justiţiei. Macovei a susţinut că în rîndul politicienilor există o teamă de DNA şi a afirmat că dacă proiectul de lege va trece de Cameră la votul final, atunci acest lucru nu va fi un eşec personal, ci un eşec al Justiţiei (?!) Ea a susţinut că numirea procurorilor la propunerea CSM ar scădea din eficienţă şi a susţinut că majoritatea parchetelor din statele europene funcţionează sub autoritatea Guvernului. "Cînd ceva merge bine, de ce să schimbi?", a spus Macovei, arătînd că nu este bine ca CSM să propună procurorii, pentru că CSM este o instituţie care "nu răspunde în faţa nimănui". (Culmea, Constituţia consfinţeşte calitatea CSM de garant al independenţei Justiţiei!) Macovei a fost criticată, în plen, de către deputaţii PSD, PRM, PC şi UDMR, pentru că, înainte de a fi ministru, ar fi susţinut că procurorii trebuie să fie numiţi la propunerea CSM.
La votul final însă, deputaţii au respins, cu 151 voturi “pentru”, 91 “împotrivă” şi 10 abţineri, proiectul de lege al lui Frunda. Deşi a întrunit mai multe voturi favorabile decît negative, iniţiativa legislativă a fost respinsă întrucît, pentru a fi adoptată, avea nevoie de 167 de voturi. În favoarea propunerii senatorului UDMR s-au pronunţat inclusiv unii deputaţi PNL. Înaintea exercitării votului, parlamentarul PSD Victor Ponta a afirmat că deputaţii din formaţiunile aparţinînd arcului guvernamental care au votat, la dezbaterea pe articole, în favoarea iniţiativei lui Frunda, ar fi fost sunaţi ulterior de către reprezentanţii Institutului de Politici Publice, care le-ar fi reproşat faptul că votează împotriva ministrului Macovei. El a mai acuzat, din partea lui Macovei, o încercare de şantaj asupra unora dintre deputaţi, făcînd referire la afirmaţia ministrului potrivit căreia unii dintre deputaţi ar fi votat în favoarea proiectului lui Frunda întrucît “se tem de DNA”, care a început să cerceteze şi oameni politici. Legea urmează să intre şi în dezbaterea Senatului, cu raport de neadoptare din partea Camerei.
Demisia lui Macovei sau PC iese de la guvernare
Deputatul PC Sergiu Andon i-a cerut, ieri, premierului Călin Popescu Tăriceanu, printr-o declaraţie susţinută în plenul Camerei, să o demită pe Monica Macovei din funcţia de ministru al Justiţiei, ameninţînd, în caz contrar, cu ieşirea PC de la guvernare şi cu introducerea unei moţiuni de cenzură. El a susţinut o declaraţie politică pe tema combaterii criminalităţii prin lege şi "salvării Justiţiei prin remanierea Guvernului". Macovei este acuzată de către deputatul conservator de lipsa oricăror reforme constructive în Justiţie: "Ceea ce s-a întreprins a fost haotic, distructiv, animat de răzbunări şi lupte personale, ori de dorinţa formării şi întreţinerii unei false aureole de haiduc al dreptăţii". În plus, el a arătat că ministerul condus de Macovei "excelează fie prin proiecte întîrziate şi proaste", fie printr-o "atitudine de delăsare şi transfer tacit al competenţelor sale către alte ministere". "În faţa unor asemenea «soluţii» mai mult decît «imorale», soluţii anti-ţară şi infracţionale, cerem primului-ministru să deblocheze reforma în Justiţie prin înlocuirea ministrului de resort cu un ministru onest şi sincer, indiferent ce partid îl susţine", a declarat Andon în finalul intervenţiei sale. Conform purtătorului de cuvînt al PC, Bogdan Ciucă, declaraţia lui Andon a fost însuşită de PC.