Macovei îl face mincinos pe Tăriceanu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Macovei îl face mincinos pe Tăriceanu

Administrație 20 Octombrie 2006 / 00:00 734 accesări

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a convocat, pentru astăzi, o întîlnire de lucru pentru elementele nerezolvate la nivel tehnic din pachetul de legi privind siguranţa naţională. La întrunire vor participa ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, ministrul Justiţiei, Monica Macovei, ministrul delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Radu Stroe, şi consilierii primului-ministru în domeniu, a anunţat Biroul de Presă al Executivului. În ultimele două zile au avut loc întîlniri la nivel de experţi la care au participat inclusiv reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, pentru armonizarea punctelor de vedere în conformitate cu decizia luată în şedinţa Executivului. Din păcate, lucrurile nu sînt tocmai roz, pentru că, aşa cum susţine premierul Tăriceanu, ministrul Justiţiei nu a transmis în timp util observaţiile sale la pachetul de legi privind siguranţa naţională. Ieri însă, ministrul Macovei a răspuns dur acuzaţiilor premierului potrivit cărora ea blochează legile siguranţei şi a anunţat că nici nu o să-şi dea avizul dacă proiectele rămîn în forma actuală. Macovei spune că Guvernul trebuie să ţină cont de observaţiile sale: "Eu sper să înţeleagă cei care lucrează şi să introducă aceste observaţii. De-asta nu am dat avizul şi nu au fost adoptate şi nu l-am dat nici săptămîna trecută. Eu nu mă sperii de ameninţări nici de la premier, nici de la alţi... Cînd cred că o să fie cît de cît în regulă, o să dau avizul. Asta este. Puteau să lucreze pentru că, repet, au aceste observaţii de mult timp, nu le-au primit acum două zile. Asta a fost o minciunică". Ministrul Justiţiei spune că prin actuala formă a proiectelor de legi privind siguranţa naţională, premierul ar obţine o mai mare putere asupra serviciilor secrete şi de aceea este clar că "aici este vorba de o luptă politică în spate, despre cine are puterea acestor informaţii". Ea a precizat că instituţia pe care o conduce are 20 de informaţii proprii referitoare la proiectele de lege, printre acestea numărîndu-se scoaterea SRI din mecanismul interceptărilor telefonice în anchetele penale şi modificarea procedurii de interceptare. Pachetul de legi din domeniul siguranţei naţionale cuprinde proiectele privind activitatea de informaţii, contrainformaţii şi protecţie, statutul profesional şi de carieră al ofiţerilor de informaţii, organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii şi a Serviciului Român de Informaţii Externe, precum şi proiectul Legii securităţii naţionale a României.



12