Europarlamentarul PDL care a făcut mai mult rău României, din fotoliul de ministru al Justiţiei, decât ar fi putut să facă oricine, Monica Macovei, ne arată din nou că vede doar ce-i convine. Aceasta ne surprinde cu fiece ieşire publică. După ce a închis indulgentă ochii atunci când Traian Băsescu, şeful ei pe linie de partid, a născocit tot soiul de subterfugii pentru a masca şi tergiversa dosarul „Flota“, Monica Macovei ne vorbeşte acum despre cinste şi verticalitate. Ea spune că, în opinia ei, prin trimiterea lui Ovidiu Silaghi în PE, PNL „trădează interesul naţional“ şi „tratează cu dispreţ Parlamentul European“. „Cetăţenii români vor să fie respectaţi în Uniunea Europeană şi nu să fie reprezentaţi de politicieni suspectaţi de fapte de corupţie şi care vor să fugă de justiţie, intrând în Parlamentul European“, susţine Monica Macovei. În completarea afirmaţiilor europarlamentarului, am putea spune că e mai corect ca cel în cauză să rămână nestingherit să conducă România. Nu spunem că Ovidiu Silaghi nu ar trebui să răspundă pentru faptele de care este acuzat, dacă le-a comis, dar când personaje precum Monica Macovei vorbesc public despre cinste şi onoare, parcă ajungi să simţi furnicături pe şira spinării. Macovei nu s-a oprit aici, ci a mai declarat că, fidel sloganului „Împreună pentru corupţie“, PNL ar încerca să-l facă scăpat pe Silaghi de dosarul penal în care este acuzat de trafic de influenţă. Pe de altă parte, amintim că preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că Ovidiu Silaghi şi Eduard Hellvig au demisionat din Camera Deputaţilor pentru a merge la Parlamentul European, ei completând astfel locurile vacantate de Cristian Buşoi şi Ramona Mănescu.