Imediat după Revoluţia din 1989, partidele politice au apărut ca ciupercile după ploaie. Neavând o legislaţie care să reglementeze acest lucru, cine se vroia şef de partid îşi rezolva problema imediat. Aduna doi sau trei prieteni, concepea la repezeală un statut şi gata partidul. Pentru a pune capăt hemoragiei de partide, spre sfârşitul anilor ’90 s-a reglementat oarecum acest lucru. Cine dorea să-şi facă partid trebuia să vină cu câteva mii de membri fondatori. De această problemă s-a lovit şi ultimul avorton politic, PMP, care cu greu a reuşit să-şi obţină statutul de partid. Pentru ca, pe viitor, astfel de probleme să nu mai existe, când Traian Băsescu o vrea să-şi mai facă vreun partid, europarlamentarul Monica Macovei s-a gândit să iniţieze un proiect de modificare a Legii partidelor, prin care să se reducă numărul de membri fondatori de la 25.000 la 500. Macovei a spus că a iniţiat acest proiect având în vedere că, în statele membre UE, partidele se pot înfiinţa şi cu unul sau doi membri fondatori. Ceea ce a uitat Macovei este faptul că în România vorbim despre o epocă primitivă în ceea ce priveşte politica, în timp ce în statele UE putem vorbi despre cultură politică. Probabil că Macovei s-a gândit că poate puncta la capitolul imagine printr-un astfel de proiect şi îşi va mări şansele pentru un nou mandat de europarlamentar.