Muzician - dirijor - profesor - politician. Aceasta ar putea fi, foarte pe scurt, caracterizarea deputatului social democrat de Constanța Mădălin Voicu. Cu o carieră de peste 20 de ani, Mădălin Voicu, fiul celebrului violonist Ion Voicu, își pregătește ieșirea din politica românească. Etnic rrom, Mădălin Voicu nu s-a sfiit să spună lucrurilor pe nume atunci când membrii acestei etnii au avut derapaje și nici atunci când colegii din politică au sărit calul. Prea multele sărituri şi prea multele derapaje i-au năruit însă acestuia speranţele că politica românească s-ar putea schimba, depăşind stadiul mediocru în care se află. Toate acestea l-au făcut pe Mădălin Voicu să anunţe că... renunță la politică! Rămâne, în schimb, cu muzica și cu funcția de consul general al României la Bonn, în care a fost numit recent. La apogeul carierei sale politice, Voicu a acordat un interviu în exclusivitate cotidianului „Telegraf“, în care vorbește despre dezamăgirile celor 20 de ani de politică.

Reporter (Rep.): Cum vedeți politica după 20 de ani?

Mădălin Voicu (M.V.): Este în picaj, adică, în termeni mai libertini, vine în cap. Tot ceea ce am sperat eu în 1995, când am intrat în politică, în ideea că vor exista un progres și o gândire, mă rog, mai dinamică în ceea ce ar trebui să însemne politica în general, a fost doar o ”fata morgana”. Iar azi, politica românească este una de mâna a doua, asta ca să fiu delicat, și, din nefericire, ne-am obișnuit cu mediocritatea. Parafrazându-l pe tata: ”decât să fii mediocru, mai bine să fii idiot”. E! În situația noastră, mediocritatea este rețeta pe care continuăm să o aplicăm, inclusiv genul tipic românesc de lașitate și trădare, în ultimă instanță. În ultimii 10 - 12 ani, noi am devenit un poligon de încercare, hai să zicem că și colonie merge, și nu mai avem ceea ce se numește interes național. Lucrurile se degradează de la zi la zi, iar noi suntem doar simpli executanți, nu suntem și creatori, aşa cum ar trebui.

Rep.: Care a fost principala lecție pe care ați învățat-o?

M.V.: Politica a fost un fel de test pentru mine. Inițial, tata nici măcar nu a vrut să audă că aș vrea să intru în politică, dar a fost, în egală măsură, o probă de foc, pentru că eu, ca muzician, ca artist, ca om de cultură, am sperat că pot aduce un curent nou, o chestiune care ține mai mult de bun-simț, de educație și de moralitate. Trebuie să spun că lecția mi-am dat-o singur, pentru că, încă o dată, s-a demonstrat că acest vis al meu, exuberanța, boemia care mă domină nu au loc în această realitate mediocră. Adică trebuie să mă trezesc și îmi dau seama că, de fapt, sunt lucruri pe care nu am cum eu să le reglez. Motiv pentru care, după 20 de ani, mi-am zis: domne', e de ajuns, am și eu o vârstă, măcar să mă duc undeva să fac ceva care să fie util țării. Să nu mai fiu un fel de kamikaze.

Rep.: Cum a venit propunerea de a fi consul general al României la Bonn?

M.V.: Propunerea a fost a Ministerului de Externe, dar dorința a fost a mea. Am vrut foarte mult ca, după ce plec din politică, măcar să mă apropii de un domeniu pe care l-am studiat în timp. Mi-a plăcut să citesc despre tot ceea ce înseamnă afaceri externe cam din secolul XIX încoace. Am zis: hai să încerc. Vorbesc cinci limbi străine, așa că... Simbolic vorbind, la mine nu e problema că nu aș face față, ci vreau să fiu util. Eu nu pot să fiu un om care să stea, să hiberneze sau să-și aleagă locuri călduțe ca să nu muncească. Sunt o persoană activă și, datorită acestui lucru, fiind și filo-german, a venit ca o mănușă propunerea asta.

”NU MI-AȘ LĂSA COPIII SĂ FACĂ POLITICĂ”

Rep.: Revenind la politică, cum ați ajuns parlamentar de Constanța? A fost o surpriză apariția dvs. în echipa PSD de la malul mării.

M.V.: A fost o surpriză și pentru mine, pentru că inițial, în 2012, nu am mai vrut să candidez și la al cincilea mandat. Atunci, m-am întâlnit cu Victor Ponta și cu Liviu Dragnea, într-o zi, la partid, și le-am spus: fraților, dați-mi o altă însărcinare, propuneți-mă undeva, într-un loc unde să pot să fiu demn pe capacitatea mea. Însă ei au spus că nu și că trebuie să plec la Constanța. Partea fericită a fost că aici, la malul mării, îi aveam prieteni pe Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, care au insistat să vin, iar lucrurile au fost simple. Partea nefericită a fost că am fost nevoit să îi sprijin și candidatura lui Remus Cernea, chestie care nu mi-a convenit deloc.

Rep.: Ați avut și momente mai grele în PSD, prin 2010, după pierderea alegerilor prezidențiale?

M.V.: Da, atunci a vrut domnul Geoană să scape de mine și, ceea ce este mai interesant, a încercat să facă acest lucru prin Marian Vanghelie. Dar nu au reușit, pentru că nu numai că nu au avut argumente, dar nu au avut nici inspirația să explice că, de fapt, vinovații pentru situația PSD din 2010 erau chiar ei. Eu nu am făcut decât să arăt care a fost greșeala și să fiu sincer.

Rep.: Aveți vreun regret acum, la finalul carierei politice?

M.V.: Eu nu am regrete. Chiar dacă am făcut lucruri în viață pe care nu le-am încheiat așa cum mi-am dorit. Astea sunt inerente în viață. Nu tot timpul poți să fii câștigător sau învingător. Sunt însă supărat pe mine, ușor nervos, imaginându-mi în capul meu că o să pot să fac vreo mare scofală în țara asta. Uite că nu prea mi-a ieșit în politică. În schimb, în muzică și în cultură cred că mi-am atins toate țintele și sper să reușesc și în diplomație.

Rep.: Și, pentru că vorbiți de muzică, faceți parte dintr-o familie de muzicieni. Dacă copiii dvs. ar vrea să facă politică, i-ați îndemna?

M.V.: Nu! Nu numai că nu i-aș îndemna, nu i-aș lăsa! Pentru că Tudor, spre exemplu, își imaginează că, dacă are studii de politică europeană, poate deveni practicant. I-am recomandat să mai aștepte vreo 25 de ani până se rezolvă problemele în țara asta.