Madonna şi-a doborît propriul record de încasări generate de turneul mondial

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Madonna şi-a doborît propriul record de încasări generate de turneul mondial

Monden 04 Septembrie 2009 / 00:00 385 accesări

Cîntăreaţa americană şi-a doborît propriul record în domeniul încasărilor generate de turneele mondiale ale artiştilor solo, potrivit datelor oficiale comunicate, miercuri, de promotorul de concerte Live Nation Inc.. Turneul mondial Sticky & Sweet al Madonnei, desfăşurat pe parcursul unui an, care s-a încheiat miercuri seară, cu un concert susţinut în Israel, a generat încasări de 408 milioane de dolari, după ce artista americană a cîntat în faţa a peste 3,5 milioane de fani şi a susţinut 85 de spectacole. Şi-a doborît astfel propriul record, stabilit în 2006 de precedentul ei turneu mondial, intitulat Confessions, care a generat încasări de 194 de milioane de dolari. La acest turneu, care a inclus 60 de spectacole, au participat 1,2 milioane de fani.

Pe 28 septembrie, Madonna va lansa “Celebration”, un album greatest hits, ce conţine şi cîteva piese noi, care va marca încheierea unei colaborări de 27 de ani a artistei americane cu Warner Music Group Corp. În 2007, Madonna a semnat un contract revoluţionar, pe zece ani, pentru 120 de milioane de dolari, cu promotorul Live Nation, care trebuie să se ocupe de înregistrarea albumelor, de activităţile de merchandising şi de organizarea turneelor artistei. Turneul mondial cu cele mai mari încasări din lume este Bigger Bang, al trupei Rolling Stones, desfăşurat în perioada 2005 - 2007, ce a generat încasări de 558 de milioane de dolari, după ce legendarii rockeri britanici au cîntat în faţa a peste 4,7 milioane de spectatori şi au susţinut 144 de concerte.

Acum că a terminat turneul său mondial şi se poate odihni, apar noi informaţii despre ultimele două concerte ale sale. Cei doi copii naturali ai Madonnei, Lourdes şi Rocco, au apărut pe scenă, la ultimele două concerte ale artistei, care au avut loc la Tel Aviv, pe 1 şi 2 septembrieă. Scenele filmate de participanţii la concertul de pe 1 septembrie, cînd Lourdes a apărut pe scenă, alături de mama sa, au făcut înconjurul lumii în doar cîteva minute de la eveniment. Madonna şi-a pus fiica de 12 ani în lumina reflectoarelor la finalul primului dintre cele două concerte programate în Tel Aviv, cele două coborînd de pe scenă împreună, în aplauzele celor 50.000 de spectatori. Lourdes a apărut pe scenă îmbrăcată ca dansatorii Madonnei, a dansat alături de mama sa pe piesa “Give It To Me” şi a cîntat la pian în timpul melodiei “Devil Wouldn\'t Recognize”. Miercuri, în cadrul ultimului concert din turneu, a venit rîndul fiului în vîrstă de nouă ani al cîntăreţei, Rocco, să urce pe scenă. Pe durata a trei melodii, Rocco a dansat alături de mama sa.

În ciuda faptului că este cunoscută ca fiind o mamă severă, Madonna a permis fiicei sale să apară în cadrul unuia dintre concertele sale şi în cel mai recent videoclip pe care l-a lansat, “Celebration”. Copiii Madonnei trăiesc după reguli stricte: au o dietă macrobiotică atent supravegheată şi se pot uita la televizor doar jumătate de oră pe săptămînă. În casa Madonnei, zilele de vineri şi sîmbătă sînt dedicate religiei Kabbalah. În ciuda averii remarcabile a cîntăreţei, aceasta nu face cadouri copiilor săi decît cu ocazia Crăciunului. Lourdes primeşte zece lire pe săptămînă, cu condiţia să se ocupe de treburi casnice minore.

Taguri articol


12