MADR susţine că nu a încălcat legea prin scoaterea la concurs a unor posturi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pentru unii da, pentru alţii ba

MADR susţine că nu a încălcat legea prin scoaterea la concurs a unor posturi

Politică 27 Iulie 2011 / 00:00 452 accesări

SCUZE CU DUIUMUL Pentru că Guvernul are o explicaţie pentru orice mârşăvie se întâmplă în ograda proprie, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a transmis, ieri, că, prin scoaterea la concurs a patru posturi de conducere, nu a încălcat legislaţia privind reducerea aparatului de stat, aşa cum a susţinut, luni, PNL, printr-un comunicat. „Încadrarea în procentul de 15% nu se aplică în situaţia în care ocuparea posturilor vacante nu duce la majorarea numărului total de posturi ocupate, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget, la nivelul ordonatorului principal de credite, în cazul ocupării posturilor vacante corespunzătoare“, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii. Şi asta în condiţiile în care primăriile nu mai pot angaja personal nici măcar pe posturi cheie chiar rămân fără angajaţi, iar anumite activităţi nu pot fi duse îndeplinire de personalul rămas. Spre exemplu, activitatea de contabilitate nu poate fi îndeplinită de arhitect sau de femeia de serviciu, iar exemplele pot continua. Singura soluţie pentru astfel de cazuri este ca administraţiile locale să întocmească o documentaţie demnă de un proiect european în care să dovedească că au nevoie să angajeze un om pe un post unic.

LA NOI SE POATE Cu toate acestea, instituţia precizează că, în ultima lună, au fost scoase la concurs patru posturi de conducere în cadrul Direcţiei Generale Autoritatea de Management pentru PNDR: un post de Director General Adjunct şi trei posturi de şef serviciu. „Menţionăm că pentru două posturi de şef serviciu au fost primite deja propunerile de numire din partea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici“, se mai arată în comunicat. PNL şi-a manifestat, luni, surprinderea că în ministere şi primării, în mare parte PDL, se fac „în mod discreţionar şi preferenţial angajări“ şi i-a cerut premierului Boc să explice de ce sunt încadraţi funcţionari în sistemul de stat şi de unde există resurse pentru acest lucru. Liberalii enumerau mai multe ministere care fac angajări în posturi de consilier.



12