Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) trebuie să-i prezinte premierului Emil Boc, până joia viitoare, un plan de acţiune privind măsurile de absorbţie a fondurilor comunitare, una dintre acestea fiind rezilierea a peste 700 de contracte neperformante pe bani europeni, a declarat secretarul de stat în MADR, Tanczos Barna. \"Urmare a unei analize începute în toamna anului 2010, am identificat peste 700 de contracte neperformante, pe care le vom rezilia, iar sumele vor fi puse la dispoziţia altor beneficiari. Săptămâna viitoare îi vom prezenta primului-ministru un plan detaliat privind absorbţia fondurilor europene, cu un calendar de măsuri şi cu detalierea fiecărei măsuri în parte\", a spus Tanczos Barna. Conform acestuia, MADR îşi propune pentru anul 2011 să ajungă la 1,5 miliarde de euro plăţi efectuate pentru proiecte europene.