Românii sunt sfătuiţi să nu se lanseze în discuţii contradictorii cu autorităţile braziliene şi să se vaccineze împotriva febrei galbene şi malariei. Ministerul de Externe îi informează pe cetăţenii români care doresc să călătorească în Brazilia că nu au nevoie de viză de intrare pentru o şedere cu durata de maximum 90 de zile şi nici de viză de tranzit. În cazul depăşirii perioadei legale de şedere, Poliţia Federală poate aplica o amendă pentru fiecare zi de şedere ilegală pe teritoriul Braziliei. Românii care călătoresc în scop turistic sunt sfătuiţi să folosească doar operatori acreditaţi şi să nu se îndepărteze de grupul turistic. Totodată, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care intenţionează să rămână pentru o perioadă îndelungată pe teritoriul acestui stat să se adreseze Ambasadei României la Brasilia sau Consulatului General de la Rio de Janeiro şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând coordonatele personale pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.