MAE adresează rugămintea cetăţenilor români din străinătate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

MAE adresează rugămintea cetăţenilor români din străinătate

Politică 03 Noiembrie 2014 / 00:15 240 accesări

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) adresează, printr-un comunicat, rugămintea către cetăţenii români din străinătate "de a da dovadă de înţelegere" şi le recomandă "să adopte o atitudine de respect faţă de deciziile autorităţii electorale din România, precum şi faţă de normele locale ale statului în care se află". MAE precizează că "s-a conformat deciziei BEC privind încheierea procesului electoral, conform legii, la orele 21.00, inclusiv în privinţa votului exprimat în străinătate". În aceste condiţii, atât membrii birourilor secţiilor de votare, cât şi şefii de misiuni diplomatice şi consulare şi membrii acestora ''au obligaţia de a respecta întru totul deciziile BES, respectiv BEC", menţionează sursa citată. "În mod regretabil, în câteva cazuri cetăţenii care, până la ora 21.00 nu au reuşit să îşi exercite votul în străinătate, fac presiuni asupra conducerii misiunilor diplomatice pentru continuarea procesului de votare", continuă MAE. Ministerul Afacerilor Externe "constată că acestor solicitări nu li se poate da curs întrucât aceasta ar reprezenta o încălcare directă a prevederilor legale". "În acest context, MAE informează cu privire la situaţia tensionată de la Ambasada României de la Paris unde, pentru menţinerea ordinii publice şi securităţii în perimetrul şi incinta misiunii diplomatice a fost solicitată asistenţa instituţiilor abilitate ale statului francez", mai transmite ministerul.



12