Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a finalizat expedierea către misiunile României din străinătate a materialelor necesare celor 306 de secţii de votare din afara ţării, printre acestea numărându-se şi cele 600.000 de buletine de vot. MAE a precizat că repartizarea materialelor s-a făcut în funcţie de o serie de principii, cel mai important pentru stabilirea numărului de buletine de vot alocate fiecărei secţii fiind referinţa la numărul de votanţi prezenţi la urne la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2009, dat fiind faptul că acesta a reprezentat cel mai mare număr de votanţi la ultimele prezentări la urne. Astfel, numărul de buletine alocate a fost calculat după formula 1 X 4, formulă folosită şi la precedentele prezentări la urne, fiind avute în vedere atât posibilitatea prezentării unui număr mai mare de electori, cât şi posibilitatea anulării buletinelor, din diferite considerente. În capitalele statelor pe al căror teritoriu se află un număr mare de cetăţeni români au fost repartizate mai multe buletine de vot, astfel încât să existe posibilitatea redistribuirii, pe bază de solicitări, la misiunile din teritoriu sau din vecinătate. (C.M.)