MAE confirmă: un diplomat român, declarat „persona non grata“ de către Federaţia Rusă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

MAE confirmă: un diplomat român, declarat „persona non grata“ de către Federaţia Rusă

Externe 30 Martie 2018 / 18:25 532 accesări

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) confirmă că un diplomat român acreditat în Rusia a fost declarat "persona non grata", aceasta după o măsură similară adoptată de ţara noastră în spirit de solidaritate cu Marea Britanie în cazul atacului de la Salisbury. "MAE reiterează poziţia sa de condamnare a oricăror acţiuni care ameninţă securitatea colectivă şi dreptul internaţional", informează un mesaj al ministerului transmis AGERPRES.

Vineri, Ministerul de Externe al Rusiei a convocat ambasadori şi alţi reprezentanţi diplomatici ai ţărilor care au expulzat diplomaţi ruşi în urma cazului Serghei Skripal - fostul agent rus otrăvit la 4 martie în Marea Britanie, acţiune atribuită de Londra Moscovei -, un reprezentant diplomatic al României fiind de asemenea printre cei convocaţi, informează agenţiile DPA şi Sputniknews. MAE a notificat luni Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti că un diplomat din cadrul acesteia va fi declarat 'persona non-grata' şi că este obligat să părăsească teritoriul României.



12