Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români asupra unor posibile manifestații stradale în Turcia și a riscului apariției unor ciocniri violente între manifestanți, pe fondul opiniilor divergente privind modul de acțiune împotriva organizației teroriste Statul Islamic din Siria și Levant (ISIL). „MAE informează cetățenii români asupra unor posibile manifestații stradale, în perioada 10-12 octombrie 2014, în zonele centrale ale marilor orașe și a riscului apariției unor ciocniri violente între manifestanți, pe fondul opiniilor divergente privind modul de acțiune împotriva organizației teroriste Statul Islamic din Siria și Levant (ISIL)", potrivit unei atenţionări de călătorie transmise vineri. În acest sens, MAE recomandă cetățenilor români care călătoresc în Turcia să evite deplasările în zonele centrale și principalele piețe ale orașelor, să urmărească anunțurile postate pe site, precum și mass-media locală. De asemenea, se recomandă cetățenilor români să manifeste prudență în cazul în care sunt surprinși în imediata apropiere a unor manifestații de protest și să acorde atenție traseelor pe care se deplasează, respectând recomandările autorităților locale. Manifestaţiile pro-kurde desfăşurate începând de luni în Turcia s-au soldat cu cel puţin 31 de morţi şi 360 de răniţi, dintre care 139 de poliţişti, a anunţat ministrul turc de Interne, Efkan Ala, citat de AFP. Forţele de ordine au reţinut 1.024 de persoane, iar 58 au fost puse sub acuzare, a precizat Ela, adăugând că numeroase instituţii şi magazine au suferit daune. "Această serie de violenţe trebuie să înceteze imediat; toată lumea trebuie să se implice pentru oprirea violenţelor", a adăugat ministrul. Violenţele au izbucnit luni seară, după ce principalul partid kurd a lansat un apel la proteste faţă de refuzul Guvernului de la Ankara de a interveni militar împotriva militanţilor grupului terorist Stat Islamic care asediază oraşul sirian Kobané, situat la frontiera cu Turcia.