Primul episod din documentarul Channel 4 "nu este reprezentativ pentru comunitatea românească din Marea Britanie,ilustrând doar un segment social redus ca număr", se spune într-o precizare a MAE. Însă, conform informaţiilor trimise de realizatori următoarele episoade "vor prezenta şi alte cazuri de români, mai bine integraţi în societatea britanică", adaugă MAE. "Urmare demersului întreprins de ambasada României la Londra, producătorii emisiunii au modificat textul în trailer-ul de promovare a filmului introducând o prezentare mai amplă a contextului acestui documentar în care se subliniază dimensiunea umană a filmului", mai spune MAE. În paralel cu acest demers, "ambasadorul României la Londra a transmis un mesaj de mulţumire comunităţii româneşti din Marea Britanie, care s-a mobilizat exemplar, exprimându-şi la rândul său peocuparea legitimă față de imaginea comunității din care fac parte, mulţi dintre aceştia transmiţând scrisori direct realizatorilor emisiunii". MAE îşi exprimă aprecierea "pentru reacţiile de susţinere din partea unor reprezentanţi de marcă ai societăţii britanice, precum cea a rectorului Universității Essex, profesorul Anthony Forster". "Respectând libertatea de expresie jurnalistică, Ministerul Afacerilor Externe, prin ambasada României la Londra, va urmări cu atenţie următoarele episoade difuzate de Channel 4 și exprimă așteptarea că acestea vor prezenta, de o manieră echilibrată şi reprezentativă, imaginea reală a comunității românești din Marea Britanie în ansamblul său", se mai spune în poziţia MAE. Primul episod din documentarul "The Romanians Are Coming" ("Vin românii"), difuzat marţi seara de postul de televiziune britanic Channel 4, prezintă poveştile a trei români ajunşi în Marea Britanie din perspectiva lor, dincolo de materialele apărute în presă în legătură cu imigraţia.