Maestrul Radu Beligan, din nou la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Maestrul Radu Beligan, din nou la Constanţa

Cultură 06 Iulie 2010 / 00:00 581 accesări

Constănţenilor, dar şi turiştilor aflaţi pe litoral, li se lansează o provocare, la sfârşitul lunii iulie. În luna lui Cuptor, când soarele şi marea se află pe agenda estivală a miilor de români, Casa de Cultură a Sindicatelor le propune turiştilor şi constănţenilor să renunţe, la ceas de seară, la terase şi la o plimbare pe plajă, pentru a vedea spectacolul „Egoistul”, de Jean Anouilh, în regia maestrului Radu Beligan. Spectacolul în care marele actor Radu Beligan joacă rolul principal, cel al „Egoistului”, este programat pe 31 iulie, de la ora 20.00.

Pentru această reprezentaţie, a doua din acest an la Constanţa, biletele s-au pus deja în vânzare la agenţia Casei de Cultură, la preţurile de 70 şi 50 lei, în funcţie de dispunerea locurilor în sală.

La cei aproape 92 de ani ai săi, apreciatul actor va evolua în faţa publicului de la malul mării alături de fiica sa, Lamia Beligan. În rolul bătrânului egoist al lui Jean Anouilh, marele artist domină scenă prin modul său echilbrat de a fi şi prin jocul actoricesc fără cusur, astfel încât celelalte personaje gravitează în jurul său. Pe scenă vor urca, alături de maestru şi de Lamia Beligan (în rolul fiicei sale, Lucie), actori din generaţii diferite precum: Tomi Cristin - doctorul, Damian Crâşmaru - amicul Gaston, Cesonia Postelnicu - fiica Marie-Christine, Silviu Biriş - fiul Arthur, Mihai Niculescu - ginerele Bernard, Medeea Marinescu - tânăra metresă Josephine, Simona Bondoc - fosta soţie şi Sanda Toma - menajera Boudard.

Radu Beligan se regăseşte în piesa dramaturgului francez, căreia îi semnează regia şi îi potenţează semnificaţiile filosofice, deoarece, interpretându-l pe bătrânul Leo, maestrul îi împrumută câte ceva din personalitatea lui. La Teatrul Naţional Bucureşti, spectacolul pus în scenă de maestrul Beligan se joacă, din 2004, cu casa închisă, astfel încât prezenţa marelui actor pe scena Casei de Cultură din Constanţa este onorantă, fiind considerată un eveniment teatral unic.

Taguri articol


12