Până la (re)întâlnirea cu maestrul Radu Beligan mai sunt doar câteva zile. Constănţenilor şi turiştilor aflaţi pe litoral li se oferă posibilitatea de a-l revedea pe marele artist pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor (CCS), pe 30 iulie, de la ora 20.00, în „Egoistul”, de Jean Anouilh, un spectacol asupra căruia maestrul şi-a pus amprenta creativă de actor şi regizor. Biletele pentru această piesă cu valenţe filosofice se mai găsesc, încă, în vânzare la agenţia CCS, la preţurile de 50 şi 70 lei.
Spectacolul, o piesă autobiografică a lui Jean Anouilh în care se regăseşte însuşi maestrul Beligan, va aduce, pe scena de la malul mării, actori consacraţi şi tineri artişti, într-o piesă care prezintă conflictul dintre generaţii şi egoismul specific fiecărei vârste. Astfel, pe scenă vor urca, alături de maestru şi de fiica sa, Lamia Beligan (care joacă rolul fiicei şi în „Egoistul”): Tomi Cristin - doctorul, Damian Crâşmaru - amicul Gaston, Cesonia Postelnicu - fiica Marie-Christine, Silviu Biriş - fiul Arthur, Mihai Niculescu - ginerele Bernard, Medeea Marinescu - tânăra metresă Josephine, Simona Bondoc - fosta soţie şi Sanda Toma - menajera Boudard.
Piesa, care, la Teatrul Naţional Bucureşti, se joacă de mai bine de şase ani, cu casa închisă, a mai fost prezentată la Constanţa, în primăvară. Ea a fost inclusă în cadrul unui turneu naţional, care ar putea atrage atenţia chiar şi reprezentanţilor Guiness Book, datorită vârstei înaintate a protagonistului, care, în decembrie, va împlini 92 de ani.