Mai multe adevăruri grave, cunoscute dar nerostite până acum au fost enumerate, în cadrul unei conferinţe de presă, de Aurel Popescu, preşedintele Patronatului Rompan din industria panificaţiei. Acesta atrage atenţia asupra pericolului imens pe care îl reprezintă pentru industrie piaţa neagră, care a ajuns să deţină 70% din totalul producţiei şi ameninţă cu greva fiscală, dacă TVA nu va fi redusă de la 24% la 9% şi dacă statul nu-i va controla şi sancţiona pe producătorii care lucrează la negru. El a spus că anul 2012 a fost cel mai slab din ultima perioadă pentru brutari, când au intrat în insolvenţă sau au stopat activitatea şase mari producători. Preşedintele Rompan a afirmat că există în jur de 100.000 de puncte de vânzare a pâinii în condiţii necorespunzătoare (chioşcuri, tarabe, pieţe, târguri etc.). \"Marile lanţuri bagă taxe mari ca să fii prezent în magazine şi vor preţuri mici. În plus, ne omoară cu marca proprie. Mai lipseşte să importăm şi pâine\", a spus Popescu. Acesta a adăugat că o altă problemă este că pâinea se transportă de la producător la comerciant în condiţii necorespunzătoare. \"Cerem vânzarea pâinii în magazine autorizate şi în raioane specializate\", a mai spus reprezentantul Rompan.
Piaţa totală a pâinii din România este estimată la 1,5 miliarde de euro, din care 70% reprezintă piaţa neagră, nefiscalizată, statul pierzând aproape 300 milioane de euro pe an din nefiscalizarea a peste două treimi din piaţă. Potrivit lui Popescu, din cauza pieţei negre, în primele două luni ale acestui an vânzările de pâine ale producătorilor fiscalizaţi au înregistrat cea mai mare pierdere din ultimii ani, respectiv 25%. \"Marii producători de pâine au pierdut în momentul de faţă segmente de piaţă extrem de importante. Au ajuns să acopere sub 30% din piaţă\", a adăugat el. Patronatele din industria pâinii au mai multe revendicări către Guvern, primele două dintre ele vizând reducerea TVA de la 24% la 9% pe tot lanţul de producţie a pâinii şi intensificarea controalelor şi a sancţiunilor către producătorii care lucrează la negru. În cazul în care cele două solicitări nu se vor rezolva, producătorii de pâine ameninţă cu greva fiscală. Întrebat ce şanse de reducere a TVA sunt, din moment ce reprezentanţii FMI s-au arătat reticenţi la o asemenea măsură, Popescu spune că brutarii pot demonstra că efortul bugetar pentru diminuarea taxei nu depăşeşte 25 de milioane de euro. Producătorii ar câştiga astfel din creşterea vânzărilor în urma reducerii preţurilor, pe fondul scăderii TVA. \"Dacă este nevoie, plătim noi aceste 25 de milioane de euro, doar să facă această operaţiune. Nu se mai poate trăi, vă spun fără glumă\", a adăugat Popescu.
Deşi FMI s-a opus unei scăderi a TVA la pâine, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a afirmat în luna februarie că măsura reducerii TVA la 9% este un angajament politic care ar putea fi aplicat în 2013, în condiţia în care efortul bugetar pe 6 luni este de 100 de milioane de lei.