În concepţia lui Boc, liderul breloc, mafioţii s-au adunat într-un singur partid. Desigur, nu în PD-L. Mafia este de tip PSD, zice Boc, care, în curînd, o să facă “poc”. Restul, ca să zic aşa, reprezintă mafia poporului, cea cu faţă umană. Ce sînt pedaliştii? Nişte bieţi îngeraşi care mănîncă, scuzaţi cacofonia, colţunaşi. La ce să se lăcomească ei? La colţunaşi? Prototipul de mafiot al poporului este unul blajin. El face parte din categoria celor care, nu-i aşa?, fură, fură, dar se mai uită şi în ochii cetăţeanului de rînd. Ba, atenţie, chiar stă de vorbă cu el şi îi promite că o să-l scape de taxe şi impozite. Mafiotul popular este legat de străzile şi drumurile patriei. Din fragedă pruncie, umblă peste tot cu găletuşa plină cu asfalt fierbine. Îi plac jocurile care, chiar dacă sînt lipsite de logică, îi aduc bani. De pildă, se dă în vînt, cu spasme şi frisoane, după jocul de-a schimbat bordurile, chiar dacă, din cîte înţeleg, după alegerile locale, a cam înţărcat bălaia. Mafia poporului nu se dezice de tradiţiile noastre populare. Dacă ar fi să ne luăm după ce zice domnul Boc, întregul lor potenţial de furat se rezumă la un simplu ou, cu perspective limitate ca, în următoarea etapă, să şterpelească un bou. Nu pentru că nu ar avea dexteritate, ci pentru că, la noi, boii sînt pe cale de dispariţie. De cînd cu promovările după criterii politice, nu mai găseşti un bou în ţara asta! S-au îngrămădit cu toţii în cuibul Puterii! Vorba poetului, unde sînt boii blajini de altădată, cu privirea lor duioasă şi mugetul catifelat! Cîndva, boul reprezenta simbolul prostiei româneşti, locul său fiind luat de politicianul mediocru, dar tandru. Mafia poporului, conform doctrinei bociene, umblă cîrpită în fund, iar PD-L este un partid alcătuit numai din neprihăniţi şi prea smeriţi. Şi se jură că nu fură, mă rog, dar l-am prins cu doctrina în gură! Pentru mafia despre care vorbim, furtul este ca o jertfă supremă. Ei spun că fură pentru ţară! Să nu te arunci dintr-un tramvai de epocă de mila lor? Boc arată cu degetul spre alţii, făcînd teoria înălţimii lui, adică a chibritului, dar îl dau de gol apucăturile celor care îl înconjoară. După alegerile locale, e greu să faci pe lupul moralist cînd îţi curg balele de pofta de putere. Mafia în chiloţei cu buline roşii e pofticioasă şi ofticoasă. Nu-i convine deloc că i s-au luat jucărelele locale şi pliciul de muşte. Degeaba face mafiotul popular pe sugarul, noi ştim ce-i poate pielea! Oare de ce, în concepţia pedaliştilor, toţi cei 10 negri mititei se află la alţii, iar ei pozează în porumbeii păcii? Chiar dacă arată ca o caracatiţă, mafia poporului se dă drept dansatoare. Ca să ne abată atenţia de la problemele patriei, mafia poporului face fel şi fel de giumbuşlucuri. Se vrea a fi paşnică şi jucăuşă. Reamintesc lozinca de care face atîta caz fără obraz: “Noi furăm pentru popor!” De la cine? Evident, de la popor. Aceasta este formula cea mai simplă a circulaţiei furturilor în natură, zic mafioţii care-şi schimbă între ei chiloţii. În concepţia lui Boc, toate partidele sînt îmbîcsite, numa’ unu’ e virgin! Mafia poporului nu mănîncă usturoi. Nici nu este nevoie, oricum îi pute gura! Miroase de la o poştă. Mafioţii populari se plîng că curg zdrenţele de firmă de pe ei... Oameni necăjiţi. Nu v-am spus, ei fură pentru popor!