Ofițerii de la Investigarea Fraudelor au descins, sâmbătă, în apartamentul unei constănțence care avea un magazin online de îmbrăcăminte. Oamenii legii spun că femeia de 33 de ani oferea spre vânzare, prin intermediul unui site, haine, încălţăminte şi accesorii ce purtau însemnele unor mărci protejate, produse despre care există suspiciuni că sunt contrafăcute. Potrivit anchetatorilor, aceasta nu a declarat veniturile obținute de pe urma afacerii sale. În urma percheziției, polițiștii au ridicat mărfuri în valoare totală de 10.000 de lei. Tot la sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii au început urmărirea penală față de administratorii a trei societăți comerciale acuzați că au evidenţiat în documentele financiar-contabile cheltuieli fictive, pentru diminuarea bazei impozabile. Unul dintre suspecți a înregistrat facturi emise de diverse firme din ţară, în valoare de peste 207.000 de lei.