De mai bine de o lună de zile, vitrinele magazinelor sînt tapetate cu „reduceri mari de preţuri”, procentajul fiind între 30 şi 70%. Astfel, cei mai mulţi constănţeni au deschis punga de economii pentru a-şi putea achiziţiona produsele la care au visat atîta timp. Acest lucru i-a determinat pe inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC) Constanţa să controleze modul în care agenţii economici respectă legislaţia privind soldările şi, bineînţeles, drepturile consumatorilor. Potrivit directorului OJPC Constanţa, Gheorghe Trandafir, au fost verificaţi 23 de operatori economici din reţeaua de comercializare a municipiului şi judeţului Constanţa şi au fost aplicate tot atîtea amenzi contravenţionale, valoarea lor fiind de 16.500 lei. „Ordonanţa 99/2000 prevede clar că orice anunţ sau altă formă de publicitate privind soldarea trebuie să specifice obligatoriu data de debut a vînzării de soldare şi durata acesteia, precum şi sortimentul de mărfuri supus reducerilor, în cazul în care operaţiunea nu se referă la totalitatea produselor aflate la vînzare. La efectuarea controlului au fost depistaţi opt agenţi economici care nu respectau această prevedere. Alte deficienţe constatate au fost neafişarea la loc vizibil a preţurilor de comercializare sau lipsa informaţiilor referitoare la compoziţia fibroasă a produselor textile”, a declarat Gheorghe Trandafir. El a adăugat că inspectorii au oprit temporar de la comercializare articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte în valoare de peste 42.000 lei.
Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 modificată şi completată stabileşte principiile generale privind desfăşurarea activităţii comerciale şi urmăreşte dezvoltarea reţelei de distribuţie a produselor şi serviciilor pe piaţă, cu respectarea principiilor liberei concurenţe, protecţiei vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor. Normativul include şi condiţiile comercializării produselor cu preţ redus. Reducerea preţurilor la produse sau servicii se poate aplica numai pe parcursul a două perioade din an, cu o durată de 45 de zile fiecare. Astfel, lichidarea stocului de primăvară - vară se poate face în perioada 01 august - 31 octombrie, iar cel de toamnă- iarnă între 15 ianuarie - 15 aprilie.