Magazinele de arme, asaltate de români

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Magazinele de arme, asaltate de români

Justiție 19 Martie 2010 / 00:00 3066 accesări

În ultimul timp, tot mai mulţi români îşi cumpără din magazinele de arme pistoale cu bile de cauciuc şi spray-uri paralizante. Conform proprietarilor acestor societăţi, pistoalele cu bile de cauciuc sunt cel mai mult căutate de bărbaţi, într-o proporţie de 75%, iar spray-urile paralizante, în special de femei, care vor să se ferească de agresori şi, nu în ultimul rând, de câini. Cele mai căutate pistoale sunt cele germane şi italiene, deoarece sunt mai eficiente şi costă între 1.400 şi 2.800 de lei. În cazul armelor de vânătoare, majoritatea clienţilor sunt bărbaţi între 30 şi 35 de ani, iar cele mai vândute mărci sunt de provenienţă cehă, care pot costa între 2.000 de lei şi care pot ajunge până la 10.000 de lei. În magazinele de arme se vând şi arme de autoapărare letale, însă numai pentru angajaţii structurilor de stat precum procurori, senatori, deputaţi ori agenţi ai serviciilor secrete. O astfel de armă se poate cumpăra doar pe comandă, dintr-un magazin specializat, iar preţul ei poate ajunge şi la 6.000 de lei. Principalele motive pentru care oamenii trec pragul magazinelor sunt pentru a se feri de infractori, dar şi pentru a satisface un hobby, cum ar fi vânătoarea. Datorită crizei, sau în ciuda ei, vânzările de arme au crescut în ultimul timp. Anul trecut s-au eliberat 10.425 de permise portarmă, cu doar 25 mai puţine decât în anul 2008. Mai înainte de cumpărarea armei, orice cetăţean român trebuie să aibă un permis de portarmă. Pentru aceasta trebuie să se adreseze Serviciului Arme, Explozibil si Substante Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române. Potrivit Poliţiei Române, în România există 206.000 de arme. Dintre acestea, jumătate sunt letale, în mare parte fiind vorba despre arme de vânătoare. Permisele de port armă sunt, însă, de doua ori mai putine, deoarece un român deţine, de obicei, două sau chiar trei arme pe acelaşi permis.

Taguri articol


12