AMENINŢAREA SECUILOR. Proiectul reorganizării administrative lansat de Traian Băsescu şi Emil Boc a pus pe jar Opoziţia, dar mai ales partenerii din Coaliţia de guvernare. Supăraţi că nu i-a consultat nimeni cu privire la acest proiect, dar mai ales că niciuna din regiuni nu le este dedicată, ungurii au ameninţat cu retragerea din Coaliţie, dacă proiectul PDL va fi aprobat prin asumarea răspunderii. Marţi, în şedinţa Coaliţiei, reprezentanţii UDMR s-au menţinut pe poziţii, fapt ce a condus la renunţarea ideii de asumare a răspunderii. Chiar dacă pedeliştii au încercat să-i mituiască pe unguri cu statutul minorităţilor, se pare că UDMR nu doreşte o împărţire a ţării în opt judeţe, pentru că astfel s-ar duce de râpă toată munca lor privind autonomia. Mai mult decât atât, ieri, portocaliii lui Boc au primit un mesaj dur din partea Consiliului Naţional Secuiesc (CNS). Liderii CNS susţin că toţi cetăţenii şi toate autorităţile administraţiei publice locale din Ţinutul Secuiesc trebuie să protesteze hotărât şi să se pregătească chiar şi la nesupunere civică şi demonstraţii stradale, în cazul adoptării formei de regionalizare propusă de PDL. “Proiectul reorganizării administrative a ţării este antidemocratic, contrar angajamentelor internaţionale asumate de România, şi lezează voinţa şi interesele locuitorilor Ţinutului Secuiesc. În plus, are ca scop eliminarea din viaţa publică a populaţiei de naţionalitate maghiară din Ţinutul Secuiesc”, se precizează într-un comunicat al CNS. Liderul CNS, Izsak Balazs, a explicat că expresia de “nesupunere civică” poate avea mai multe forme şi că printre acestea se regăsesc neplata impozitelor, blocarea unor porţiuni de drumuri şi “multe alte forme de protest paşnice”.
PROTESTELE OPOZIŢIEI. Liderii opoziţiei, Victor Ponta şi Crin Antonescu, susţin şi ei varianta unor proteste. “Evident că răspunsurile, deocamdată neoficiale, de la Guvern sunt că prefecţii lui Boc ne vor împiedica să facem referendumuri. Şi atunci întrebarea este: să votăm în Parlament nu avem voie că se angajează răspunderea, să facem referendum să-i întrebăm pe oameni ce părere au, nu avem voie, şi atunci ce trebuie să facem? Din păcate, căi obişnuite, consultare publică nu avem voie, că trebuie să se facă totul imediat. E normal că ne gândim la orice fel de protest, nu violent şi nu asta este ideea, dar am fost aduşi cu toţii, ca români, într-o situaţie în care tot ceea ce funcţionează într-o ţară democratică, dezbatere publică, consultare publică, vot, să nu mai funcţioneze”, a declarat Victor Ponta. “Dacă un singur om sau 30 de oameni vor să facă nedemocratic ceva, atunci sute de mii de oameni trebuie să fie în stradă, cerând anularea acelei legi, cerând alegeri anticipate, cerând sfârşitul acestei dictaturi”, a declarat Antonescu. Liderul PNL a mai afirmat că USL se află în acest moment “în plin război”, deoarece PDL doreşte întoarcerea la “partidul-stat”. Mai mult decât atât, europarlamentarii PSD Cătălin Ivan, Victor Boştinaru şi Viorica Dăncilă au informat Comisia Europeană despre refuzul Guvernului de a organiza un referendum pe tema reorganizării administrativ-teritoriale a României.
LABORATOARELE COTROCENILOR. Premierul Emil Boc a recunoscut de unde a plecat ideea reorganizării administrative. “Este adevărat că există un parteneriat între Guvern, preşedinte şi PDL. Cu preşedintele României, la nivel de preşedinte-prim ministru, noi am purtat discuţia asta cu foarte multe luni în urmă şi am creionat acest proiect, al reorganizării. Deci el are o rădăcină cu mult în trecut şi a fost validat politic de către structura de conducere a partidului”, a declarat primul-ministru. Boc crede că rezistenţa la reforma administrativă se va manifesta atât printre politicienii care vor să-şi protejeze interesele din anumite judeţe, cât şi prin intermediul presei locale, a cărei pondere ar putea scădea. De altfel, de mişcarea lui Boc sunt surprinşi chiar şi membrii de partid. “Chestia asta cu viteza şi pe mine m-a speriat. Când aud că se iese la televizor şi lideri marcanţi ai partidului meu spun că în două săptămâni ne-am asuma răspunderea, m-am gândit că sunt pe altă lume, m-am ciupit, e adevărat, nu-i adevărat, trăiesc o chestie reală? Deci apar dintr-odată şi spun că în două săptămâni împărţim ţara în opt?”, a declarat deputatul PDL, Cezar Preda.