Maghiarii au primit o lovitură din partea Guvernului, care a inițiat o lege prin care o arteră principală de circulație din fiecare oraș și municipiu să fie schimbată în "1 Decembrie 1918”. După aflarea acestei vești, ungurii s-au declarat împotriva acestei decizii. Ba mai mult, primarul maghiar din Sfântu Gheorghe, Arpad Antal, este foc și pară pe decizia Executivului, deoarece 1 decembrie este o zi nefericită pentru maghiari, ziua în care România sărbătorește revenirea Ardealului la patria mamă. „Eu cred că noi, reprezentanţii comunităţii locale, cei care au fost aleşi de oameni, trebuie să decidem cum să se numească o stradă, şi nu Parlamentul din Bucureşti”, a declarat Antal. Cu jale în glas, primarul a spus că, în Sfântu Gheorghe, deja există un bulevard care poartă numele 1 Decembrie 1918. În aceste condiții, el se plânge că documentul legislativ ar încălca principiul autonomiei locale, garantat de Constituție. Cu toate că, în fond, nu se schimbă nimic în orașul său, maghiarul face problema din țânțar armăsar, declarând că se teme ca nu cumva fiecare parlamentar să vină cu câte-o astfel de propunere. „Sunt 500 de parlamentari şi, dacă fiecare ar veni cu câte-o propunere, ce denumire trebuie să dăm la o stradă, atunci o să avem o problemă, nu avem atâtea străzi, în oraş, câţi parlamentari sunt”, a spus Arpad Antal.