Cea de-a patra ediţie a competiţiei Regata Mării Negre, întrecere care s-a desfăşurat, sîmbătă şi duminică, la Eforie, a fost cîştigată, cu peripeţii, de echipajul de pe Magic Time (skipper Cristi Băisan). La ediţia din acest an au participat 18 ambarcaţiuni, trei dintre acestea fiind din Bulgaria. Cele două probe au avut loc sîmbătă şi duminică, prima fiind de viteză, pe distanţa Marina Ana Yacht Club - Epava din Costineşti şi retur, iar a doua de îndemînare, între patru balize, în dreptul Marina Ana Yacht Club. La capătul celor două probe, cîştigător a fost desemnat echipajul de pe velierul Ann, avîndu-l drept skipper pe patronul Rapidului, George Copos. A urmat însă o contestaţie din partea echipajului de pe Magic Time, pe care organizatorii îl anunţaseră pe locul secund. Cei de pe Magic Time nu au ridicat premiul pentru locul secund, reproşînd organizatorilor că au încălcat toate regulamentele pentru a-i desemna cîştigători pe cei de la Ann. La festivitatea de premiere a fost prezentă şi Elena Udrea, ministrul Turismului.
În cele din urmă, după mai multe discuţii, s-a decis că Magic Time este cîştigătoarea de drept a celei de-a patra ediţii a Regatei Mării Negre. “Este un sport foarte frumos. Au fost două zile excelente. Este singura perioadă a săptămînii cînd pot spune că sînt în concediu pentru că planeta Pămînt se scufundă şi nu pot avea concediu. Nu îmi pot permite să merg în concediu, este exlus să plec în străinătate“, a declarat George Copos. Pe poziţia a treia s-a clasat Pisselina, care, alături de celelalte echipaje clasate pe podium, a primit din partea organizatorilor, staţii fixe şi mobile şi alte echipamente de navigaţie. Cea mai scumpă ambarcaţiune prezentă la ediţia a patra a fost Bavaria, în valoare de 300.000 euro.