Magistrații, primii contestatari ai derapajelor CSM

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Magistrații, primii contestatari ai derapajelor CSM

Justiție 20 August 2014 / 00:00 326 accesări

Președintele Asociației Magistraților din România, judecătorul Gabriela Baltag, a contestat, ieri, hotărârea prin care Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) le-a dat procurorilor DNA puterea de a-i scoate din dosare pe judecătorii incomozi. Scriam ieri că CSM a emis o hotărâre prin care un judecător ar trebui să se abțină de la a mai judeca dosare de corupție în situația în care DNA a început urmărirea penală împotriva sa ori față de un apropiat al său. Decizia a stârnit controverse și reacții încă din momentul apariției sale, însă ele s-au accentuat atunci când a fost publicată motivarea ei. Prima instituție din sistemul judiciar care ia atitudine față neregulile din cuprinsul hotărârii este AMR. „Cam toate lucrurile în neregulă se întâmplă sistemului judiciar vara, când începe vacanța judecătorească. Am observat această hotărâre, pentru că a venit imediat. A fost o grabă teribilă de a o comunica instanțelor, să nu cumva să scăpăm din vedere conținutul acestei hotărâri. Nu vreau să îmi închipui că am ajuns atât de rău și atât de departe. Această hotărâre este cel mai grav atentat la independența judecătorului“, a declarat judecătorul Gabriela Baltag.

RECOMANDARE OBLIGATORIE? Ea a explicat că atentantul este la adresa judecătorului și nu a magistraților, în general, pentru că, deși, uneori, prin motivarea hotărârii se face trimitere la magistrat, de fapt, sunt vizați numai judecătorii și în special cei în materiale penală. „Întrebăm și noi de ce nu se face nicio trimitere la procurori. Numai judecătorii sunt bănuiți că ar putea să săvârșească fapte de corupție. Nu face nimeni trimitere în această motivare despre ce ar trebui să facă un procuror“, a mai spus Gabriela Baltag. Șeful AMR a adăugat că, deși este recomandare, prin această hotărâre a plenului CSM „li se recomandă că ar trebui obligatoriu ca până la urmă să se abțină de la soluționarea dosarelor de corupție“.

Taguri articol


12