Localitatea Saraiu ar fi avut astăzi toate locuinţele racordate la reţeaua de alimentare cu apă dacă Primăria ar fi avut în buget sumele necesare pentru realizarea racordurilor individuale. Proiectul a fost finanţat în baza Ordonanţei nr. 7/2006, modificată în acest an prin Ordonanţa nr. 28. „90% din lucrări sunt realizate. Practic, prin acest proiect am înlocuit conducta de apă pe o lungime de 16 kilometri în localitatea Saraiu, valoarea totală a proiectului fiind de aproximativ 1,4 milioane de lei. Chiar dacă am înlocuit conducta, nu am putut aduce apa la robinet pentru nu am mai avut fonduri pentru a realiza şi lucrările de racordare individuală a fiecărei locuinţe. În aceste condiţii, lucrările s-au oprit şi sunt conservate. Am sperat că pe final de an ne vor fi alocate sumele necesare finalizării acestor lucrări, însă fără succes. Am avut mai multe discuţii atât cu parlamentarii constănţeni, cât şi cu reprezentanţii Ministerului Dezvoltării şi ni s-au promis bani. Până acum am rămas doar cu promisiunile. Sper ca la începutul anului 2014 promisiunile să se concretizeze, mai ales că lucrările pe care le mai avem de executat se pot face în orice perioadă a anului”, a declarat primarul comunei Saraiu, Dorinela Irimia.