Asociaţiile magistraţilor au anunţat, ieri, că proiectul Legii unice de salarizare, pentru care Guvernul ar urma să-şi asume răspunderea, nu le-a fost transmis şi, în consecinţă, protestele vor continua şi ar putea fi duse la extrem. În ciuda declaraţiilor ministrului Predoiu, magistraţii sînt hotărîţi să oprească orice activitate la instanţe dacă proiectul Legii unice de salarizare nu ajunge la forma pe care ei o doresc. Preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR), Mona Pivniceru, a declarat că, avînd în vedere faptul că magistraţii nu cunosc ultima variantă a legii salarizării unice, asociaţiile profesionale au decis desemnarea unui corp de experţi pentru a discuta cu reprezentanţii Guvernului grila de salarizare. Preşedintele AMR a adăugat că asociaţia pe care o conduce, împreună cu reprezentanţii UNJR, ai Asociaţiei Procurorilor din România, precum şi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi CSM, va sesiza Consiliul European, Parlamentul European şi Consiliul Consultativ al Judecătorilor din UE în privinţa problemelor cu care se confruntă magistraţii. Reprezentanţii judecătorilor şi procurorilor neagă zvonurile potrivit cărora unele instanţe ar înceta protestele, susţinînd că acest zvon este răspîndit de ministrul Cătălin Predoiu. La ultima întîlnire înainte de asumarea proiectului, guvernanţii au decis să majoreze coeficienţii magistraţilor în grila de salarizare a Legii unice pentru magistraţi, în funcţie de gradele acestora creşterea fiind între 0,5 şi 1,3 salarii minime pe economie. De asemenea, sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică acordat personalului din justiţie, ar urma să crească la 25% în ultima variantă a Legii unice, după ce fusese prevăzut la 5% în discuţiile de marţi de la Guvern. Forma finală însă nu a fost încă făcută publică şi tocmai de aceea magistraţii sînt decişi să meargă pînă la capăt cu protestele.