Magistraţii ameninţă cu proteste în septembrie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Magistraţii ameninţă cu proteste în septembrie

Social 12 Iunie 2010 / 00:00 367 accesări

Magistraţii ar putea protesta din nou şi ameninţă blocarea actului de justiţie dacă până în toamnă situaţia în care se află justiţia nu se va schimba. Declaraţia aparţine Monei Maria Pivniceru, preşedinta Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR). Pivniceru a prezentat şi un „Program de măsuri urgente privind apărarea independenţei puterii judecătoreşti şi a dreptului cetăţeanului la un tribunal independent”. Ea a anunţat că, împreună cu Cătălin Chiriţă, vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), a reuşit constituirea a 14 grupe de lucru, compuse din câte trei-cinci membri care vor pregăti o serie de materiale legate de justiţie. Acestea vor fi trimise Parlamentului României, Parlamentului European şi Comisarului pentru probleme de justiţie de la Bruxelles. Magistraţii vor redacta un document privind situaţia actuală a puterii judecătoreşti, vor evalua modalitatea în care este atins statutul magistratului ca urmare a modificărilor legislative, vor evalua necesarul de judecători şi procurori pentru desfăşurarea în condiţii normale şi eficiente a activităţii jurisdicţionale. „Trăim cele mai tulburi vremuri din anii ‘30 încoace. Avem o justiţie fragilă, timorată, decredibilizată, a cărei acte juridice par a fi neimportante”, a declarat judecătorul Mona Pivniceru.



12