Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Constanţa s-a întrunit, cu câteva zile în urmă, pentru a discuta despre modificarea prevederilor legale în vigoare referitoare la statutul magistraţilor care sunt urmăriţi penal. Judecătorii au decis, în unanimitate, că magistraţii împotriva cărora s-a pus în mişcare urmărirea penală nu trebuie suspendaţi din funcţie. „Această măsură nu poate fi dispusă întrucât, până la condamnarea definitivă, este un proces lung şi se poate ajunge mult prea uşor la înlăturarea unui magistrat de la soluţionarea unei cauze cu care a fost investit şi la degradarea nejustificată a statutului magistraţilor. Aceasta cu atât mai mult cu cât persoana urmărită penal nu poate accelera eficient desfăşurarea urmăririi penale şi nu poate primi compensaţii tardive în cazul necondamnării, practica demonstrând că asemenea anchete durează mulţi ani şi nu se finalizează mereu cu o achitare definitivă”, a declarat judecătorul Mihail Stănescu-Sas, preşedintele Judecătoriei Constanţa. De asemenea, judecătorii constănţeni sunt de părere că trebuie respinsă propunerea Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), care spune că magistraţii ar trebui să se abţină de la desfăşurarea activităţilor legate strict de actul de justiţie dacă sunt urmăriţi penal. La rândul lui, preşedintele Tribunalului Constanţa, judecătorul Vasile Cosac-Cărbune, a declarat că şi judecătorii din cadrul Tribunalului Constanţa sunt de acord cu colegii de la Judecătoria Constanţa. „În plus, noi suntem de părere că magistraţii nu trebuie suspendaţi din funcţii chiar dacă sunt trimişi în judecată pentru infracţiuni din culpă, de exemplu accidentele de circulaţie”, a mai spus Cosac-Cărbune. Astfel de adunări generale au loc la fiecare instanţă din ţară, întrucât Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) vrea să ştie care este părerea tuturor judecătorilor cu privire la propunerile de numire a magistraţilor la instanţa supremă şi cu privire la alte probleme ridicate de reprezentanţii judecătorilor în ultimul timp.