Reprezentanţi ai conducerii instanţelor şi Parchetelor constănţene s-au întâlnit, ieri, cu cei ai judecătorilor şi procurorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru a discuta problemele curente cu care se confruntă magistraţii. „A fost o întâlnire de lucru la care s-a vorbit despre proiectele de lege ce se vor propune pentru decongestionarea instanţelor, despre legea pensiilor şi cea de salarizare şi despre numărul mic de judecători raportat la volumul de muncă”, a declarat preşedintele Curţii de Apel Constanţa, judecător Nicolae Stanciu. La întânirea cu judecătorii au venit membrii CSM Anton Pandrea şi Gheorghe Groza, care au ascultat ofurile magistraţilor, problema principală ridicată fiind tăierea salariilor cu 25%. „Suntem nemulţumiţi, dar ce să facem? Nu putem intra în grevă pentru că omul vine să se judece pentru drepturile lui şi nu putem refuza să intrăm în sălile de judecată. Mergem mai departe, cu toate că salariile vor fi micşorate cu sume considerabile”, a adăugat Nicolae Stanciu. Judecătorii au pus iar problema numărului de posturi neocupate, solicitând totodată mărirea schemei de personal întrucât sunt depăşiţi de volumul de dosare. La Parchetul Constanţa a venit, din partea CSM, procurorul Cristian Deliorga pentru a aduce la cunoştinţa procurorilor modificările legislative în materie de justiţie penală. „Am discutat despre noile Coduri care urmează să intre în vigoare, despre reducerea cu 15% a compensaţiilor pentru chirie, despre salarizarea viitoare, în general despre problemele actuale cu care se confruntă procurorii”, a afirmat Cristian Deliorga. Şi Parchetele se confruntă cu deficit de personal, situaţie care nu va putea fi remediată în condiţiile în care Guvernul taie salariile bugetarilor.