Şefii instanţelor şi Parchetelor au participat, ieri, la o nouă videoconferinţă programată de ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, pentru a discuta despre prevederile legii unice de salarizare, protestele magistraţilor şi rectificarea bugetară. Întîlnirea a durat două ore şi jumătate, iar la finalul ei Predoiu a declarat că Legea unică nu va duce la scăderea salariilor magistraţilor, cărora le-a cerut din nou să îşi reia activitatea. „Aşa cum protestul a început spontan, aşa ar putea să se oprească”, a spus Predoiu, care a afirmat că, în urma negocierilor pe proiectul Legii unice de salarizare, protestul din justiţie devine inutil. „Mai mult nu se poate obţine”, a spus ministrul, adăugînd că o parte din amendamentele magistraţilor se regăsesc în actul normativ, iar altele nu. Predoiu a afirmat că speră ca, în cursul zilei de astăzi, proiectul privind salarizarea unitară să devină lege. „Situaţia este mai detensionată decît la videconferinţa anterioară, oamenii nu mai sînt aşa de încordaţi, însă nemulţumirea persistă întrucît există neîncredere în cei de la nivel înalt. Este o nemulţumire mocnită şi între noi, procurorii şi judecătorii, din cauza salarizării. Spre exemplu, un procuror DIICOT şi DNA are salariul unui angajat la instanţei supreme, iar dosarele lor sînt judecate de un judecător de Tribunal, care are salariul mult mai mic. Aşteptăm să vedem ce se mai întîmplă în următoarele două zile cu Legea unică şi cum ne vor fi soluţionate celelate revendicări!”, a declarat şefa Secţiei penale a Parchetului de pe lîngă Tribunalul Constanţa, procuror Zarafina Puiu. Magistraţii sînt nemulţumiţi că guvernanţii nu au luat în calcul celelalte revendicări ale lor privind trecerea bugetului instanţelor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începînd cu 1 ianuarie 2009, alocarea, pe viitor, a unui procent de cel puţin 1% din PIB şi trecerea de urgenţă a taxelor de timbru şi a veniturilor provenind din timbrul judiciar de la bugetele unităţilor administrativ teritoriale la bugetele instanţelor.