Magistraţii olandezi îi vor ajuta pe cei români să aplice legislaţia europeană

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Magistraţii olandezi îi vor ajuta pe cei români să aplice legislaţia europeană

Politică 13 Septembrie 2007 / 00:00 633 accesări

Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, a avut, ieri, o întrevedere cu o membrii unei delegaţii conduse de ministrul Afacerilor Europene din Regatul Olandei, Frans Timmermans, fiind discutate progresele României în îndeplinirea obligaţiilor asumate. \"Discuţiile au vizat progresele României în îndeplinirea obligaţiilor asumate ca stat membru, în domeniul justiţiei, dar şi schimbul de experienţă în aplicarea legislaţiei europene în cele două state membre\", se arată într-un comunicat remis, ieri, de Biroul de presă al Ministerului Justiţiei (MJ). Diplomatul Frans Timmermans şi-a exprimat, în numele statului olandez, disponibilitatea de a acorda asistenţă în proiectele de reformă judiciară. Cele două părţi au convenit să organizeze un seminar în cadrul căruia magistraţii olandezi să le prezinte magistraţilor români modul în care administrează aplicarea legislaţiei europene. Metoda care se aplică cu succes în Olanda este sistemul Eur-Infa, sistem care facilitează accesul la legislaţia comunitară şi reglementările în vigoare, la tratatele şi convenţiile europene. Sistemul va veni în ajutorul magistraţilor români constituind un sprijin în administrarea tuturor legilor europene din sistemul judiciar şi a studiilor de caz. În prima fază, sistemul va fi prezentat în cadrul unui seminar organizat de Ministerul român al Justiţiei, iar ulterior vor fi organizate o serie de seminarii la nivel de tribunale şi curţi de apel din ţară.



12