Magistraţii vor să gestioneze singuri banii primiţi de la buget

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Magistraţii vor să gestioneze singuri banii primiţi de la buget

Justiție 25 Mai 2012 / 00:00 351 accesări

De mulţi ani, instanţele din România încearcă să se desprindă financiar de Ministerul Justiţiei (MJ), care este coordonatorul banilor alocaţi de la bugetul de stat celor 15 Curţi de Apel. Magistraţii au tot solicitat ca aceşti bani să fie distribuiţi direct conducerilor Curţilor de Apel sau conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a-i gestiona singuri. Judecătorii spun că fiecare preşedinte de instanţă cunoaşte problemele cu care se confruntă magistraţii din subordinea lui şi nu le poate rezolva pentru că depinde mereu de banii ce trebuie să vină de la MJ. În sprijinul acestei idei, judecătorul Mona Pivniceru, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), i-a cerut, joi, ministrului Justiţiei, Titus Corlăţean, ca bugetul instanţelor să fie trecut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) şi să nu mai fie date ordonanţe de urgenţă pentru amânarea termenului de preluare. „Nu mai lăsaţi instanţele să fie dependente bugetar de minister. Este un paradox ca Parchetul General, care este parte a sistemului, să aibă un buget independent şi să şi-l susţină în Parlament, în timp ce instanţele să aibă buget mediat prin MJ.”, a afirmat Pivniceru. În ceea ce priveşte Codul de procedură de civilă, Pivniceru a acuzat că nu s-au anticipat bulversările intrării lui în vigoare şi a avertizat că vor fi mari sincope şi blocaje la instanţele mari din România. La rândul său, preşedintele Asociaţiei Procurorilor din România, Constantin Sima, a susţinut că termenul de intrare în vigoare a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală ar fi mai realist la 1 iulie 2013, având în vedere că pentru acest lucru trebuie comasate instanţele şi Parchetele cu mai puţin de şapte judecători şi procurori şi încadraţi 500 de noi judecători.



12