Magnatul mexican Carlos Slim Helu vrea săptămână de lucru de trei zile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Magnatul mexican Carlos Slim Helu vrea săptămână de lucru de trei zile

Lifestyle 15 August 2016 / 14:02 845 accesări

Magnatul mexican Carlos Slim Helu, preşedintele companiei Telmex şi cel mai bogat om din lume în perioada 2010-2013, propune introducerea săptămânii de lucru de trei zile, în scopul diminuării şomajului, stimulării turismului, educaţiei şi îmbunătăţirii calităţii vieţii. ”Săptămânile de lucru mai scurte reprezintă o soluţie pentru transformarea civilizaţiei. Istoric, cu cât tehnologia avansează mai mult, cu cât sunt mai multe progrese, cu atât oamenii muncesc mai puţin. Acum se întâmplă că oamenii trăiesc mai mult, au o sănătate mai bună, fără necesitatea efortului fizic. Această civilizaţie necesită mai multe cunoştinţe, mai multă experienţă, mai puţin efort fizic. Productivitatea a crescut exponenţial, chiar dacă unii economişti neagă acest lucru. Şi vedem că, din această cauză, şomajul este o problemă în multe ţări, mai ales în Europa. Este important ca oamenii să nu mai iasă la pensie la 50, 60 sau 65 de ani. Cred că ar trebui să se pensioneze mai târziu, dat fiind că au mai multe cunoştinţe şi mai multă experienţă. Iar eu cred că trebuie să lucreze trei zile pe săptămână, pentru a crea spaţiu şi altora. În acest mod, necesităţile pentru mijloace de transport vor scădea. Statele nu se vor mai confrunta cu problema pensionărilor timpurii, care sunt destabilizatoare din punct de vedere financiar. Calitatea vieţii şi patru zile libere pe săptămână vor stimula numeroase activităţi economice, mai mult turism, divertisment, sporturi, cultură, educaţie. Oamenii pot profita de aceste zile libere suplimentare pentru a continua să acumuleze cunoştinţe”, explică magnatul mexican, președintele de onoare al companiei America Movil.

Întrebat dacă acest sistem nu ar conduce la diminuarea veniturilor, Carlos Slim a precizat: ”Nu; pentru companii, productivitatea a generat un excedent de personal. Se poate aplica un schimb foarte bun - mai puţine zile de lucru şi mai mulţi ani până la pensionare. De fapt, am început să aplicăm acest sistem în Telmex, o filială a companiei America Movil, acum doi ani. Le oferim angajaţilor care au multe cunoştinţe posibilitatea de a lucra mai mulţi ani, dar mai puţine zile pe săptămână. Circa 40% dintre angajaţi acceptă. De-a lungul timpului, chiar dacă trecerea a fost lentă, oamenii au lucrat mai puţin. Pe vremuri se lucrau 72 de ore, şase zile pe săptămână. Apoi, 60 de ore. Succesul cel mai mare a fost săptămâna de lucru de 48 de ore. Apoi, săptămâna engleză, în care se lucra sâmbăta, iar duminică era singura zi de odihnă. Apoi, 40 de ore. În loc să lucrăm cinci zile, pentru 35 de ore, să lucrăm acum trei zile, pentru a le face loc şi altora să muncească”, adaugă Carlos Slim. Întrebat cum va convinge oamenii să accepte acest sistem, Carlos Slim a răspuns că, ”dacă cineva vrea să muncească mai mult, o poate face. Poate avea două locuri de muncă: unul de luni până miercuri, altul de joi până sâmbătă. Aceasta este una dintre opţiuni. Alta este să lucreze trei zile şi să se pregătească în celelalte pentru a obţine un loc de muncă şi mai bun. Pe parcurs, oamenii vor munci mai puţin. Vom avea vehicule fără şofer, astfel că numărul maşinilor din trafic se va diminua, la fel şi poluarea. Parcările vor fi folosite în alte scopuri. Este mai uşor să generăm bunăstare cu personal mai redus şi costuri mai mici. Trebuie să implementăm o schimbare în societate astfel încât oamenii să aibă activităţi. Pentru a crea locuri de muncă, este necesar să avem activităţi. Întotdeauna, oamenii au opus rezistenţă schimbărilor. Cea mai profundă schimbare este o nouă civilizaţie, una transformată dintr-o societate industrială în una pentru servicii. Încă există politicieni care laudă producţia industrială. Dar uită că aceasta este o societate de servicii”.

Carlos Slim Helu, în vârstă de 76 de ani, este un antreprenor mexican, investitor şi filantrop, fiind, în perioada 2010-2013, cel mai bogat om de lume. Cu o avere estimată la 50 de miliarde de dolari în 2016, acesta este preşedinte şi director general al companiilor Telmex, America Movil, Samsung Mexico şi Grupo Carso.

Taguri articol


12