„Magnet“ împuşcat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Magnet“ împuşcat

Eveniment 24 Iunie 2013 / 00:00 400 accesări

Agenţii firmei de pază şi protecţie „Save & Self Security” au fost nevoiţi să facă uz de armă, sâmbătă seară, pentru prinderea unui hoţ de fier vechi. Oamenii legii spun că au fost anunţaţi, sâmbătă, în jurul orei 19.25, că, în zona staţiei CF Mircea Vodă, un bărbat a fost împuşcat de un agent de pază care însoţea un tren de marfă. Poliţiştii spun că bărbatul de 38 de ani se urcase pe un vagon încărcat cu fier vechi şi arunca pe marginea şinelor componente metalice. Potrivit anchetatorilor, agenţii de pază l-au somat să coboare şi să se predea, dar acesta nu s-a conformat, aşa că unul dintre ei a deschis focul asupra suspectului cu o armă neletală, nimerindu-l în zona umărului. Agenţii de pază au apelat imediat linia unică 112 şi au anunţat cele întâmplate, la locul incidentului fiind trimisă o ambulanţă. În scurt timp, în gara Mircea Vodă au ajuns şi poliţiştii de la Transporturi, care l-au găsit pe bărbatul de 38 de ani, din localitate, în ambulanţa în care medicii îi acordau primele îngrijiri. Victima a fost transportată ulterior la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, unde a refuzat, însă, internarea. Oamenii legii spun că bărbatul a mai fost implicat în furturi de fier vechi. Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Secţiei Regionale Transporturi Constanţa au demarat cercetările, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a petrecut incidentul.



12