Magyar Posta s-a retras de la privatizarea Poştei Române

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Magyar Posta s-a retras de la privatizarea Poştei Române

Social 04 Martie 2013 / 00:00 405 accesări

Săptămâna trecută anunţam că Magyar Posta, compania ungară de profil, a decis să participe la privatizarea Companiei Naţionale Poşta Română. S-ar părea că informaţia nu mai este de actualitate, DC News anunţând, ieri, că Magyar Posta a decis să se retragă de la participarea privatizării cu pricina. Magyar Posta a motivat decizia prin faptul că în acest an se va concentra pe consolidarea poziţiei companiei pe piaţa liberalizată a serviciilor poştale din Ungaria, potrivit agenţiei de ştiri MTI, citată de hotnews.ro. Reamintim că Magyar Posta a anunţat miercuri că este interesată de Poşta Română şi va decide în privinţa unei posibile investiţii în funcţie de oportunităţile şi condiţiile privatizării, relatează agenţia MTI. Ministerul pentru Societatea Informaţională, care deţine 75% din capitalul social al Poştei Române, a publicat luni anunţul de privatizare, prin care va fi vândută o participaţie de 51% la companie. Ofertele pentru privatizarea Poştei Române vor fi deschise la 11 aprilie, investitorii interesaţi urmând să facă dovada că dispun de resurse financiare pentru un aport de capital în numerar de minim 150 milioane de euro. La privatizare pot participa doar firme, individual sau în consorţiu, care îndeplinesc mai multe criterii de precalificare. Astfel, vor fi admişi numai investitorii care nu au participat cu oferte trucate şi/sau neserioase într-un proces de privatizare, şi/sau nu au retras sau revocat oferta declarată câştigătoare într-un proces de privatizare, şi/sau nu au refuzat să încheie contractul de privatizare. De asemenea, pot participa doar firmele care nu au înrăutăţit în mod vădit situaţia economică şi financiară a unor firme în care au devenit acţionari majoritari în urma unui proces de privatizare prin neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere a obligaţiilor asumate prin contractul de privatizare. Procesul de selecţie a investitorului se realizează prin metoda licitaţiei cu ofertă în plic, combinată cu metoda licitaţiei cu strigare, precedată de negocieri desfăşurate pe bază de oferte preliminare şi neangajante depuse de potenţialii investitori.

Taguri articol


12