Cele două tabere din organizaţia judeţeană Constanţa a PDL - cea a Mariei Stavrositu şi cea a lui Mircea Banias - au fost protagonistele unui adevărat spectacol de circ, pus în scenă sâmbătă, la Casa de Cultură. Întruniţi pentru a soluţiona scandalul între părţi, reprezentanţii celor două tabere nu s-au ferit să se comporte ca în mahala. A fost furat microfonul, s-a vorbit simultan, unuia dintre reprezentanţii comisiilor de validare a voturilor (pentru că au fost două astfel de comisii, câte una pentru fiecare tabără) i-a fost tras scaunul de sub fund, convocatorul uneia dintre echipe a fost rupt de „colegi“ de partid, Maria Stavrositu a fost udată din cap până în picioare cu apă de un coleg de la Techirghiol, astfel că spectacolul a fost deplin. Nu au lipsit nici huiduielile sau apucăturile „de şatră”. Evident, fiecare tabără a votat cum a vrut şi a obţinut rezultatul pe care şi l-a dorit. Vorba ceea: „nu contează câţi şi cum votează, important este cine numără voturile”. Concluzia?! După unii pedelişti, liderului judeţean Banias i s-a retras sprijinul politic, după alţii, Stavrositu nu mai e preşedinte la municipiu. Nu s-a decis nimic. Doar s-au reafirmat veleităţile de mahalagii ale portocaliilor.
Atât în mandatul care a decurs între 1996 - 2000, cât mai ales în ultimii şase ani, pedeliştii (foşti pedişti şi penelişti) nu au ştiut să facă altceva în toată ţara decât circ. Circ în care actorii principali au fost membrii PDL, de la vlădică până la opincă, demonstrând ei cât de bine se pricep să pună în scenă scenarii de doi bani. Partea tragică în acest „spectacol“ este faptul că spectatorii, adică oamenii de rând, nu au motive să râdă la scenetele penibile oferite de aceşti aşa-numiţi „politicieni“. O mostră de circ patetic a fost oferită sâmbătă, de către cele două tabere din PDL Constanţa, la şedinţa Consiliului de Coordonare Judeţean (CCJ). Spectacolul a început dis-de-dimineaţă, la ora 7:00, în condiţiile în care „biletele“ au fost vândute pentru ora 10:00, însă mai-marii circari şefi de la nivel judeţean - începând de la preşedinte şi continuând cu responsabilii cu organizarea - au vrut să se asigure că în sala de spectacole a Casei de Cultură nu vor intra decât membrii doriţi de o aripă sau alta a partidului. Astfel, fiecare dintre echipe, una condusă de liderul organizaţiei municipale, Maria Stovrositu, iar cealaltă, de preşedintele organizaţiei judeţene, Mircea Banias, a venit cu propria firmă de pază şi protecţie. Până la urmă, intrările Casei de Cultură au ajuns să fie păzite de poliţişti. Prezenţa oamenilor legii a fost necesară pentru că intrarea în sală s-a făcut cu îmbrânceli, urlete, huiduieli şi, din când în când, cu „precipitaţii orale”.
Trecând peste primele impresii, care anunţau deja circul ieftin, după intrarea în sală, dirijorii găştilor, în speţă Stavrositu şi Banias, s-au dezlănţuit pe scenă. A fost furat microfonul, s-a vorbit simultan, unuia dintre reprezentanţii uneia dintre comisiile de validare a voturilor i-a fost tras scaunul de sub fund, convocatorul uneia dintre echipe a fost rupt de „colegi“ de partid, Maria Stavrositu a fost udată din cap până în picioare cu apă de un coleg de la Techirghiol... Pe scurt, spectacol deplin cu huiduieli şi comportamente de şatră. Ca totul să fie „perfect”, vorba lui Videanu, fiecare dintre tabere a avut propria comisie de validare a voturilor şi propriile teme pentru care s-a votat. Singura dorinţă comună a liderilor de haită a fost aceea de a-l discredita şi a-l înlătura pe celălalt. Prin urmare, susţinătorii Mariei Stavrositu au venit în sală, conform declaraţiilor ei, pentru a-i retrage sprijinul politic lui Mircea Banias, iar cel din urmă, pentru a declara ilegală alegerea Mariei Stavrositu în fruntea organizaţiei municipale. Amintim că CCJ a fost convocat la propunerea conducerii de la nivel naţional a partidului pentru a soluţiona contestaţia Mariei Stavrositu, făcută la contestaţia lui Banias, privind alegerea acesteia la şefia organizaţiei municipale. Deşi erau aşteptaţi reprezentanţii de la centru ai partidului, aceştia nu şi-au făcut apariţia.
Pentru a face spectacolul de circ mai amuzant, în timpul votului, care s-a desfăşurat la urne separate, membrii celor două tabere s-au împins din nou, iar atunci când se întâlneau, reprezentanţii celor două tabere se acuzau reciproc de ilegalităţi şi de dorinţa de acaparare a puterii. Mai mult, atât Stavrositu, cât şi Banias se lăudau fiecare cât de mult a vorbit în acea zi cu reprezentantul pe zonă de la nivel naţional: Elena Udrea. Maria Stavrositu: „Am vorbit astăzi cu doamna Udrea care a spus că s-a mers prea departe şi că va trebui găsită o soluţie”. Mircea Banias: „Eu am vorbit de două ori astăzi cu doamna Udrea“. Votul a fost şi el favorabil echipei care l-a iniţiat, astfel că, în conformitate cu afirmaţiile Mariei Stavrositu, din cei 614 membri cu drept de vot, 580 s-au pronunţat pentru retragerea sprijinului politic al lui Banias, iar de cealaltă parte, din 530 de membri cu drept de vot, 487 au fost pentru retragerea Mariei Stavrositu din funcţia de preşedinte al filialei municipale. Prin urmare, de la CCJ, fiecare echipă a plecat fericită că a obţinut ce a dorit. Interesant este faptul că fiecare dintre echipe a numărat altfel membrii cu drept de vot! Cert este că CCJ nu a rezolvat problema din PDL Constanţa şi tot conducerea de la nivel central al partidului va trebui să găsească o rezolvare pentru aceasta. Aşa cum a spus şi Stavrositu, cea mai bună soluţie pentru filiala judeţeană ar fi dizolvarea conducerii de la nivel local şi organizarea de noi alegeri.