Preşedintele Autorităţii Palestiniene a declarat, într-un interviu, că va rămîne în funcţie pînă în 2010, decizie care va alimenta, probabil, tensiunile cu gruparea islamistă Hamas, care se opune procesului de pace cu statul evreu. Facţiunea Fatah, condusă de Abbas, a anunţat că atît alegerile parlamentare, cît şi cele prezidenţiale ar trebui să aibă loc în 2010. Hamas, care a învins Fatah în alegerile parlamentare din 2006, susţine că mandatul lui Abbas se încheie la 9 ianuarie 2009. “Cred că alegerile parlamentare şi prezidenţiale ar trebui să aibă loc împreună, în ianuarie 2010. Vom decide şi vom emite un ordin prezidenţial în consecinţă”, a declarat Abbas. Oganizarea alegerilor în 2010 i-ar permite lui Abbas să continue procesul de negocieri cu Israelul. Liderul Autorităţii Palestiniene a precizat că este prea devreme pentru a decide dacă va mai candida pentru un nou mandat.
Orice decizie unilaterală adoptată de Abbas va genera, probabil, un răspuns prompt al grupării Hamas. Liderii grupării islamiste care controlează Fîşia Gaza au avertizat că nu îl vor mai recunoaşte pe Abbas drept lider al Autorităţii Palestiniene după ianuarie 2009. “Dacă Abbas rămîne la putere în lipsa unor alegeri prezidenţiale, el îşi va pierde legitimitatea, puterea şi dreptul de a adopta orice decizie”, a declarat Sami Abu Zuhri, un oficial din cadrul Hamas. “Hamas îl va trata apoi ca pe un uzurpator al autorităţii şi un infractor”, a adăugat acesta. Hamas a preluat controlul Fîşiei Gaza în iunie 2007, după respingerea forţelor Fatah. Abbas a replicat prin demiterea Guvernului Hamas şi numirea unei noi administraţii în Cisiordania, controlată de Fatah.