Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, a depus, miercuri, jurămîntul pentru un nou mandat şi a promis că ”următorii patru ani vor fi începutul unor schimbări importante în Iran şi în lume”, în timp ce o manifestaţie a opoziţiei din faţa Parlamentului era dispersată de poliţie ...
Un oficial din cadrul serviciilor de securitate iraniene a confirmat, marţi, arestarea a trei americani, în apropierea frontierei cu Irakul, precizînd că în prezent sînt interogaţi. Presa iraniană anunţa, zilele trecute, arestarea a trei americani care s-ar fi infiltrat pe la frontiera cu Irakul. ”Cele ...
Iranul deţine tehnologia necesară fabricării unei bombe nucleare, dar aşteaptă acordul liderului său suprem, ayatollahul Ali Khamenei, pentru producerea primei arme atomice, afirmă surse din cadrul serviciilor de spionaj occidentale. Teheranul a finalizat, în vara anului 2003, un program de cercetare pentru ...
Manifestanţii au aruncat, joi, cu pietre în poliţiştii iranieni, iar mai mulţi protestatari au fost arestaţi la Teheran, în cimitirul unde sînt înmormîntate victimele manifestaţiilor din ultimele săptămîni. Iniţial, poliţia a arestat în cimitir mai multe persoane care veniseră să aducă un omagiu ...
Doi dintre liderii opoziţiei iraniene, Mir Hossein Mousavi şi Mehdi Karoubi, au decis să se reculeagă, astăzi, la mormintele victimelor violenţelor din 20 iunie, în timp ce marele ayatollah disident Hossein Ali Montazeri, a criticat autorităţile pentru moartea manifestanţilor arestaţi. Manifestaţiile ...
Parlamentul iranian a lansat o procedură pentru examinarea de urgenţă a unui proiect de lege privind transformarea a patru vicepreşedinţii în ministere, cu scopul de a controla mai mult Guvernul lui Mahmoud Ahmadinejad. Textul vizează transformarea în ministere a cabinetelor vicepreşedinţilor pentru Turism ...
Liderii opoziţiei din Iran, Mir Hossein Moussavi şi Mehdi Karoubi, au cerut autorizaţie oficială pentru o ceremonie în numele manifestanţilor morţi în timpul protestelor care au izbucnit după realegerea lui Mahmud Ahmadinejad. “Vă informăm că vrem să organizăm o ceremonie la Grand Mossala, loc de ...
Asociaţia clericilor combatanţi, condusă de fostul preşedinte Mohammad Khatami şi din care fac parte reformatori, a cerut, luni, organizarea unui referendum. ”În măsura în care milioane de iranieni şi-au pierdut încrederea în procesul electoral, Asociaţia clericilor combatanţi cere insistent ...
Cuscrul preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad, Esfandiar Rahim Mashaie, foarte criticat pentru că a spus că Iranul este prietenul poporului israelian, a fost numit prim-vicepreşedinte. Esfandiar Rahim Mashaie, care a fost anterior vicepreşedinte pentru turism, îl înlocuieşte în funcţie pe Parviz Davudi. Fiica ...
Un oficial important din cadrul programului nuclear controversat al Iranului, Gholamreza Aghazadeh, a demisionat din funcţie, după ce a fost timp de 12 ani director al Organizaţiei Iraniene a Energiei Atomice (OIEA), a anunţat, joi, agenţia ISNA. El şi-ar fi prezentat demisia în urmă cu 20 de zile ...
Un avion de pasageri Tupolev, al companiei iraniene Caspian Airlines, s-a prăbuşit miercuri, în nordul Iranului, la ora locală 11.49 (10.19, ora României), avînd la bord 168 de pasageri şi membri ai echipajului, iar autorităţile spun că nu există supravieţuitori. ”La bord se aflau 153 de pasageri şi ...
Fostul candidat conservator la preşedinţia Iranului, Mohsen Rezai, a avertizat luni că diviziunile politice şi sociale apărute după controversatul scrutin din 12 iunie ar putea conduce la prăbuşirea Republicii Islamice. Într-un mesaj postat pe site-ul său, fostul comandant al Gardienilor Revoluţiei a ...
Poliţia iraniană a folosit gaze lacrimogene, joi, împotriva cîtorva sute de persoane care au sfidat autorităţile şi s-au reunit în apropierea universităţii din Teheran, pentru a comemora revoltele studenţeşti din 1999. ”Poliţia a recurs la gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea”, a ...
O profesoară în vîrstă de 23 de ani, acuzată de spionaj, se află în detenţie în Iran, de la 1 iulie, a anunţat, luni, Ministerul francez al Afacerilor Externe, iar ministrul Bernard Kouchner a afirmat că tînăra este nevinovată şi a cerut eliberarea sa. Clotilde Reiss era lector de limba franceză la ...
Premierul britanic, Gordon Brown, a lansat, luni, un avertisment la adresa Iranului, afirmînd că europenii sînt gata să adopte măsuri împreună, ca răspuns la menţinerea în arest a angajaţilor ambasadei Marii Britanii la Teheran. ”Dacă această acţiune continuă şi vom fi obligaţi să acţionăm ...
Ţările din UE au decis vineri să convoace ambasadorii sau însărcinaţii cu afaceri iranieni, pentru a protesta faţă de menţinerea în arest a unor angajaţi locali ai ambasadei britanice din Teheran. Decizia a fost luată la o reuniune a ambasadorilor Celor 27 şi a fost aplicată în cursul zilei de vineri. O ...